Muncitorii din cazinourile din Las Vegas ar putea intra in grevă, dând o nouă lovitură economiei SUA

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Las Vegas
Las Vegas
Două sindicate din Las Vegas ar putea da următoarea lovitură economiei americane după o ce serie de greve din industria auto și a filmului au dat bătăi de cap șefilor marilor companii din aceste domenii.

Mai precis, este vorba despre industria cazinourilor. Astfel că, unii sindicaliști ai Uniunii Lucrătorilor din Industria Culinară și Uniunii Barmanilor vor declanșa o grevă pe 10 noiembrie dacă nu se va ajunge la un acord de contract înainte de această dată, conform unui comunicat al sindicatelor, citat de CNN.

În total, 35.000 muncitori vor intra în grevă la 18 complexe de cazinouri din Las Vegas, dacă nu se va ajunge la un contract pe cinci ani convenabil, potrivit comunicatului.

"Cu o lună în urmă, lucrătorii au votat masiv pentru a autoriza o grevă și am continuat negocierile de bună credință, dar, din păcate, companiile nu au făcut suficiente progrese în negocieri", a declarat Ted Pappageorge, secretarul Uniunii Lucrătorilor din Industria Culinară, într-o declarație. "Propunerea lor actuală nu este suficientă, iar lucrătorii merită să aibă contracte bune - mai ales după ce aceste mari corporații se bucură de profituri record."

Revendicările muncitorilor constau în majorarea salariilor, reducerea timpului petrecut la muncă, cât și alte asigurări pentru stabilitatea posturilor pe care le ocupă acești muncitori, se arată în comunicat. Luna trecută, 95% dintre membrii celor două sindicate au votat în favoarea autorizării grevei în Las Vegas.

 

Alte greve majore din SUA

 

Zeci de mii de muncitorilor din industria auto din SUA au ieșit în stradă la jumătatea lunii septembrie, afectând grav producția celor trei mari producători din Detroit, Ford, General Motors și Stellantis. Deși o parte dintre sindicaliștii UAW au ajuns la o înțelegere contractuală, cealaltă parte se află încă în grevă.  Până la momentul de față, pierderile economice totale estimate au ajuns la 9,3 miliarde de dolari.

Greva sindicaliștilor de la Hollywood se desfășoară deja de aproape patru luni deși au avut. Deși scenariștii au ajuns recent la un consens cu producătorii marilor case de producție, acesta nu este și cazul cu actorii, care vor salarii mai mari și protecție asupra amenințărilor date de inteligența artificială.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video

Trump retrage sute de agenți ICE din Minnesota

Administrația președintelui Donald Trump reduce...

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik

pixel