Nancu: FNGCIMM devine partener la programul Start-Up Nation

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Dumitru Nancu, directorul FNGCIMM
Dumitru Nancu, directorul FNGCIMM
EXCLUSIV
Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. – IFN (FNGCIMM. S.A. – IFN), a dat detalii despre programele prin care cei intereasați pot începe o afacere sau prin care pot obține bani pentru investiții.

Dumitru Nancu a explicat că: ”Există programul Guvernului României, programul Start-Up Nation. Au fost deja depuse un număr de 11.000 de cereri”, șeful FNGCIMM punctând că acest program nu este derulat de instituția pe care o conduce ci de  de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului iar suma maximă alocată de către Guvern fiind de 200.000 RON.

Nancu a mai explicat în schimb că: Fondul Național de Garantare va veni și va garanta acele credite punte, deci practic vom deveni parteneri”.

Reprezentantul FNGCIMM a mai arătat că: ”Noi avem convenții cu cele opt instituții financiar-bancare acceptate de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului pentru a derula acest acest program și vom acorda garanția de 80% din creditul punte care se poate ridica la minimum 200.000 plus 15% care era cofinanțarea, plus cheltuieli eligibile unde intră taxa pe valoare adăugată, deci practic va fi un buget, un proiect, de 400.000 €. Fondul Național de Garantare va garanta 80% din 400. 000 €, adică 320.000 de lei cele 11.000 de business-uri care practic sunt bugetate de către Ministerul Antreprenoriatul și Turismului. 

Despre sprijinul pe care FNGCIMM l-a acordat companiilor în pandemie, Dumitru Nancu a precizat că este vorba de scheme ajutor temporar de stat COVID, ”unde am funcționat pe IMM INVES clasic, cu opt luni de zile în care firmele erau scutite de plata dobânzii și a comisionului de garantare și comisionului de risc. Iar pe criza temporară privind agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, România are cea mai mare schemă de ajutor de stat. Este vorba de 4,3 miliarde de euro aprobată de Comisia Europeană, unde intră sprijinirea firmelor cu programul IMM Invest Plus, cu cele patru sub-componente. Este vorba despre IMM Prod, Garant Construct Agro, IMM Invest Rulat Invest și programul Innovation, care este derulat de Fondul Român de Contra-Garantare.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Benzinarie. Foto: Freepik.com
TVA / Foto: Freepik.com
Parlamentul European
Benzinărie
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Freepik.com
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...

Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...

Viscolul închide mai multe șosele / Foto: Arhivă
Banca Naționala a României

De ce a greșit BNR prognoza inflației pentru decembrie 2025

BNR recunoaște erorile de prognoză: inflația din 2025 a...

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Cripto / FOTO: Freepik

Evoluția Bitcoin după anunțul privind majorarea tarifelor

Bitcoin a evoluat aproape neschimbat duminică,...

Pompe de petrol
Marco Rubio / Foto: Daniel Torok / Casa Albă
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri

pixel