NATO dă ultimatum Rusiei. Nu ne pasă, spune Moscova și face anunțul

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
NATO avertizează, Rusia se înarmează
NATO avertizează, Rusia se înarmează
Alianţa Nord-Atlantică a cerut Rusiei să distrugă până în august noua rachetă ce încălcă prevederile Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), avertizând Moscova că, în caz contrar, reacția Alianței va fi mult mai hotărâtă. ”Nu aș acorda atenție unor astfel de declarații” venite din partea unor oameni care execută indicațiile americane, a răspuns un general rus, în timp ce Guvernul de la Moscova a anunțat că armata va primi sistemul S-500 înainte de termen.

Rusia are la dispoziţie doar cinci săptămâni pentru a 'salva tratatul', a afirmat șeful NATO, Jens Stoltenberg, subliniind că, în caz contrar, răspunsul NATO 'va fi unul defensiv, echilibrat şi coordonat'. 'Îndemnăm Rusia să adopte calea responsabilă, dar nu am văzut niciun indiciu că Rusia ar intenţiona să o facă', a declarat secretarul general al NATO. 'Va trebui să răspundem!', a avertizat el, refuzând să ofere mai multe detalii.

În ajun, Rusia avertizase în legătură cu o criză a rachetelor comparabilă cu cea din Cuba din anul 1962 dacă SUA s-ar decide să readucă în Europa rachete cu rază intermediară de acţiune. ”Domnul Stoltenberg este un guraliv iresponsabil. Prin urmare, nu ne interesează opinia sa', a afirmat preşedintele Comisiei pentru apărare din Duma de Stat, deputatul Vladimir Şamanov, amintind că preşedintele Vladimir Putin a 'declarat clar şi precis' că Moscova va lua măsuri de răspuns atunci când într-o ţară sau alta vor fi desfăşurate sisteme de rachete americane capabile să pună în pericol securitatea Rusiei.

Citește și Cele patru arme periculoase ale Rusiei

”Stoltenberg nu face altceva decât să pregătească opinia publică pe ideea că NATO va continua să desfășoară arme de-a lungul frontierelor Rusiei”, a afirmat, la rândul său, general colonelul Leonid Ivașov, apreciind că ”NATO fac un mare secret din sistemele de apărare aeriene dislocate în România și Polonia. Credem că este vorba de rachete de croazieră de mare precizie cu rază medie de acțiune”, a adăugat el.

În același timp, vicepremierul rus Iuri Borisov, a anunțat că cel mai nou sistem de apărare S-500 va intra în dotarea forțelor armate mai devreme decât s-a planificat inițial. ”Rezultatele excelente din timpul testelor ne oferă această posibilitate”, a arătat oficialul rus. Potrivit producătorului acestor rachete, concernul Almaz-Antei, S-500 ar fi urmat să fie livrate anul viitor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Draoș Pavăl
Palatul Victoria

Cum vrea statul să aducă banii diasporei în economie

Legea relansării economice introduce un mecanism dedicat...

Ministerul de Finanțe
Carrefour
Bursa de Valori București
Lingouri de aur
Bitcoin / Foto: Freepik
Dan Vardie
 Nevsky Prospekt, Sankt Petersburg / Foto: Pedro Szekely / Flickr
Sediul Organizației Națiunilor Unite / Foto: Maximilian Goldmann / Flickr
Grafică: Oana Pavelescu
Rafinarie. Foto: Freepik.com
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Freepik.com
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curier. Foto: pexels.com
Casă de schimb valutar
Conducte de gaze / Foto: Freepik
Auto BMW. Freepik.com
Bere. Foto: Freepik.com

Heineken concediază 6.000 de angajaţi

Heineken, al doilea producător de bere din lume, a...

Curtea Constituțională a României, CCR / Foto: George Călin / Inquam Photos
Bon de casă / Foto: Freepik
Foto ilustrativ: Freepik.com

Avertizare DNSC: Emailuri frauduloase în numele OSIM

Alertă de securitate informatică.

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru acest an,...

Banca Naționala a României
Argint / FOTO: Unsplash

pixel