NATO respinge cererea Poloniei de a desfăşura o misiune în Ucraina

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Telegram
Foto: Telegram
NATO nu dă curs cererii Poloniei de a desfăşura o misiune în Ucraina, a anunţat Jens Stoltenberg.

NATO nu va desfăşura trupe sau mijloace aeriene în Ucraina şi pregăteşte o consolidare substanţială a prezenţei sale militare în ţările de pe flancul estic, unde va desfăşura mai multe trupe şi echipamente militare, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, după o reuniune a miniştrilor apărării din statele NATO, transmite AFP.

''Nu intră în discuţie desfăşurarea de trupe ale NATO şi nici de avioane în Ucraina'', a declarat Stoltenberg, ca răspuns la cererea Poloniei de trimitere a unor trupe ale NATO în Ucraina, în cadrul unei misiuni de pace care să asigure evacuarea populaţiei civile prin coridoare umanitare din zonele unde se duc lupte între trupele ucrainene şi cele ruse.

 

Anterior, Germania s-a manifestat împotriva propunerii poloneze

 

''Nu va exista personal NATO în afara teritoriului (Alianţei), nu vor fi soldaţi NATO în Ucraina'', a spus purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit, potrivit agenţiei EFE, acesta reafirmând poziţia exprimată şi cu alte ocazii de cancelarul german Olaf Scholz.

Această chestiune, a trimiterii de militari ai NATO în Ucraina, constituie pentru Germania o ''linie roşie'', a subliniat acelaşi purtător de cuvânt. Odată ce militarii NATO ar ajunge în Ucraina, ''nu se va mai putea face diferenţa între ceea ce este o misiune de salvare, umanitară, şi ceea ce este o misiune de luptă'', a explicat el.

Citeşte şi: Rusia e dispusă să organizeze o întâlnire Putin - Zelenski, dar cu o condiţie

Potrivit agenţiei DPA, Jens Stoltenberg ar fi propus la reuniunea desfăşurată miercuri consolidarea prin prezenţă permanentă a Alianţei în Estul Europei în urma invaziei ruse în Ucraina, iniţiativă care însă ar putea să contravină acordurilor de securitate cu Rusia, deşi Moscova nu ar mai trebui să se aştepte ca NATO să aplice acordurile încheiate cu ea în actualul context al invaziei Rusiei în Ucraina.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Reacția pieței la decizia OPEC
Punct de lucru / Foto: Freepik
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică
Alertă DNSC

pixel