Negrescu: Bugetarii ar trebui să primească un singur spor. Care este acesta

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Birou. Freepik.com
Birou. Freepik.com
Bugetarii ar trebui să primească un singur spor. Care este acesta, explică analistul economic Adrian Negrescu.

Au fost proteste, marţi, la numeroase instituţii publice din Bucureşti şi din ţară, după decizia Guvernului privind limitarea unor sporuri. Ordonanţa de Urgenţă pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice, care stabileşte cuantumul sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare la 300 lei brut lunar, a fost publicată luni seara în Monitorul Oficial.

Prevederile Ordonanţei intră în vigoare începând cu data de 1 iulie 2025 şi se aplică până la 31 decembrie 2026.

''În raport cu condiţiile de muncă în care se desfăşoară activitatea, condiţii periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor în cuantum de până la 300 de lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legate în vigoare'', prevede Ordonanţa de Urgenţă publicată în MO.

De asemenea, începând cu data intrării în vigoare a Ordonanţei, salariaţii din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit, şi din unităţile bugetare, care prestează munci grele, periculoase sau vătămătoare ori lucrează în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, stabilite conform Legii nr 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub opt ore pe zi pentru salariaţii care lucrează în condiţii deosebite-vătămătoare, grele sau periculoase, au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar, cu o perioadă cuprinsă între 3 şi 5 zile lucrătoare. 

 

Negrescu: "Sectorul bugetar e un sat fără câini"

 

"Sectorul bugetar e un sat fără câini din perspectiva salarizării și cred că trebuie luate niște decizii, mai cu seama că noi am ajuns să plătim momentul de față salarii în sectorul bugetar de peste 170 de miliarde de lei, o sumă dublă față de acum cinci ani.

Eu aș include un singur spor în activitatea bugetarului, acela de performanță asociată activității fiecărui angajat și care să fie acordat în funcție de realizările acestuia.

La fel cum se întâmplă și în sectorul privat. Sporurile de antenă, sporurile de stat la calculator, sporurile complexitatea muncii sau cine știe ce alte invenții ale aparatului bugetar mi se par simple artificii menite să crească salariile bugetarilor", transmite analistul economic Adrian Negrescu într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Documente
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov

pixel