Ministerul Finanţelor a publicat pachetul de relansare economică - Document
Informaţiile aşteptate de...
Pe Wall Street, evenimentele de la Londra, unde Parlamentul britanic a respins acordul privind Brexit, a avut un impact negativ de scurtă durată: acțiunile au luat-o la vale, dar s-au redresat nu după mult timp. ”A fost mai degrabă o reacție epidermică la vot”, a comentat Chris Zaccarelli, de la Advisor Alliance. ”Dar situația a revenit la normalul de dinainte, pentru că rezultatul fusese deja luat în calcul de investitori”, a adăugat expertul.
În ceea ce privește China, instituția care se ocupă de planificare în țara lui Xi Jinping a anunțat că Beijing și-a propus ca obiectiv ”să înceapă bine” primul trimestru din 2019, dând, astfel, de înțeles că autoritățile statului pregătesc sau deja au elaborat noi măsuri de susținere a economiei, ca răspuns la încetinirea ritmului. Vorbe care au încurajat piețele bursiere americane.
Citește și Bursă low-cost. Cine sunt inițiatorii proiectului și ce vor ei
În ajunul publicării, joi, a rapoartelor sale trimestriale, compania Netflix a anunțat o majorare, în Statele Unite, a diferitelor tarife la abonamentul său pentru servicii video la cerere cu 13% până la 18%, cu scopul realizării unor importate investiții în producția de conținut original și pentru dezvoltarea firmei pe plan internațional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Informaţiile aşteptate de...
Hidroelectrica revine pe prima...
ACUE atrage atenţia asupra...
Plafonul pentru aplicarea...
Curs valutar BNR, 5 februarie...
Ministrul Finanțelor,...
ANAF a publicat în Monitorul...
Bursa de Valori București a...
Demers pentru stimularea...
Guvernul României are pe agenda...
O liberalizare treptată a...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...
Sprijin pentru industrie și...
România se află într-o situație...
Ilie Bolojan anunță pași...
Banca Națională a României...
The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...
Transelectrica și Georgian...
Ilie Bolojan a anunțat miercuri...
Bursa de Valori Bucureşti a...
Documentul a fost publicat,...
Statele UE au aprobat miercuri...
Sectorul turistic din România...