New Jersey oferă bere gratis celor care se vaccinează împotriva COVID-19

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Statul New Jersey oferă bere gratis locuitorilor care se vaccinează împotriva Covid-19 în luna mai. Autorităţile locale încearcă să atingă obiectivul de 4,7 milioane de rezidenţi vaccinaţi până la sfârşitul lunii iunie. Până în prezent, aproximativ 37% din populaţia totală a statului este imunizată la Covid-19.

„Fiecare locuitor al statului New Jersey care va administra prima doză de vaccin pe parcursul lunii mai și va prezenta un document care să confirme acest fapt în una dintre berăriile care participă la program, va primi o bere gratis”, a declarat guvernatorul Phil Murphy.

Programul are menirea de a crește popularitatea vaccinurilor în rândul locuitorilor statului New Jersey și este valabilă pentru persoanele cu vîrsta mai mare de 21 de ani.

Autoritățile locale speră să accelereze, în acest mod, campania de imunizare și să atingă numărul de 4,7 miliane de persoane vaccinate până la sfârșitul lunii iunie. Deocamdată, peste 3,2 de milioane din populația totală de 8,8 milioane de locuitori ai statului respectiv au fost imunizați cu ambele doze de vaccin.

La fel ca majoritatea părților din țară, numărul de noi vaccinări zilnice a scăzut constant în ultimele câteva săptămâni.

Potrivit programului „Shot and a Beer”, persoana vaccinată îşi poate prezenta cardul de vaccinare în 13 locaţii (baruri) participante la program pentru a primi o bere gratuită.

"Accentul este de a obţine cât mai multe vaccinări noi posibil. Acum suntem în punctul în care cei care erau deja motivaţi s-au vaccinat. Acum trebuie să ne concentrăm asupra celorlalţi", a declarat Dan Bryan, un purtător de cuvânt al biroului guvernatorului, pentru ABC News.

Centrele SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor nu au oferit îndrumări specifice privind consumul de alcool imediat după vaccin.

De asemenea, statul ia alte măsuri pentru creșterea numărului de vaccinări, inclusiv campanii din ușă în ușă și apeluri telefonice către persoanele care s-au înregistrat în prealabil pentru vaccinare, dar nu s-au prezentat în ziua administrării vaccinului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Curieri livrează pachete / Foto: Freepik
Contabil / Foto: Freepik
Cumpărături online / Foto: Freepik
Bayer
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik
Inundații / FOTO: Facebook DEER – Muntenia Nord
Electrocentrale Craiova
Nicușor Dan, declarații după reuniune la ambasada României de la Paris / Foto: Președinția României
Lingouri de aur și argint

Saxo Bank: aurul poate ajunge la 5.000 de dolari pe uncie

Aurul și argintul nu mai sunt simple instrumente de...

Marco Rubio, Donald Trump, Pete Hegseth și generalul Daniel Caine
Intervenții pe liniile de înaltă tensiune
Nicolas Maduro și siția lui sunt aduși la tribunalul din New York / Captură video
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com
Curier. Foto: pexels.com
Bancnote, euro / Foto: Freepik
Mașină electrică / FOTO: Freepik

Înmatriculările de maşini electrice au explodat în Germania

Înmatriculările de automobile electrice au crescut cu...

2025, un an al recordurilor pentru piața de artă

Raportul Artmark arată o creștere de peste 11% față de...

Sofer camion. Foto: Pexels.com

Creştere în sectorul transportului rutier de mărfuri

Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 1,5%, în...

Ghișeul.ro din nou nefuncțional
Teren de vanzare. Foto: Freepik.com
Bitcoin / Foto: Unsplash

Bitcoin reîncepe să crească. Ce urmează - Analiză

Prețul Bitcoin începe să crească, înainte de publicarea...

Ursula von der Leyen și Nicușor Dan / Foto: George Călin / Inquam Photos
BCE / sursa foto: Freepik.com / frimufilms
Prețurile alimentelor
Sondori montează coloana de foraj la o sondă petrolieră / Foto: Arhivă
Produse Nestle / FOTO: Freepik

pixel