Nici albă, nici neagră: Bătălie franco-elvețiană pentru o nouă culoare a ciocolatei

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Ciocolată / FOTO: Freepik
Ciocolată / FOTO: Freepik
A patra culoare de ciocolată, „blondă”, cu gust foarte caramelizat, a apărat în Franța în 2012 și se răspândește printre patiseri, fără vreo șansă de a fi recunoscută legal, deși și elvețienii au o invenție similară, dar "roz".

Ca și în cazul tartei surorilor Tatin, această ciocolată s-a născut din greșeala bucătarului Frédéric Bau, la o demonstrație in Japonia, când a lăsat cam prea mult ciocolata alba în bain-marie. Adică patru zile.

"Din păcate sau din fericire, pentru că era depozitată într-un loc nepotrivit, a devenit blondă. A ieșit o ciocolată cu o culoare și un miros incredibil", își amintește bucătarul, director de creație de la ciocolatierul Valrhona.

„Dar această ciocolată este ca mine, o greșeală!” glumește patiserul, care a simțit mirosul potențialului comercial al acestei gafe fericite. A fost nevoie de 7 ani de teste pentru a stabili calitățile aromatice unice și consistența ciocolatei blonde.

Dacă rețeta a rămas secretă, ea se bazează, totuși, pe o reacție chimică binecunoscută în procesul de gătit: „reacția Maillard”, un lanț de reacții chimice care provoacă rumenirea materiei și aromelor, conferindu-le un ușor gust de ars. 

La gust, ciocolata blondă pare a fi de lapte, dar are textura ciocolatei albe, dar mult mai puțin dulce, aroma unui caramel foarte moale reînviată la final cu un gust de cafea prăjită.

În ciuda demersurilor întreprinse de Valrhona, ciocolata blondă nu a obținut aprobare pentru vânzarea ca atare în Franța. Legal, ciocolata blondă, imitată acum și produsă tot de ciocolatierii belgieni și elvețieni, rămâne așadar o ciocolată albă, ultima culoare recunoscută după inventarea ei în anii 1930 de către Nestlé.

Concurent direct al Valrhona, gigantul Barry Callebaut și-a introdus cu mari campanii de marketing din 2017 propria „a patra culoare” și ciocolată 100% naturală, de data aceasta roz și numită „Ruby”. Provine din fasole cu proprietăți deosebite în culoare și gust.

„Cea mai bună ciocolată din lume este cea care îți oferă un moment de răsfăț, indiferent de locul în care a fost produsă și de orice culoare”, a răspuns conducerea grupului elvețian, întrebat despre războiul transalpin pentru a patra ciocolată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Documente
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați

pixel