Nicolae Ciucă şi-a anunţat DEMISIA din funcţia de premier. Când ar putea fi învestit noul Executiv

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Premierul Nicolae Ciucă
Premierul Nicolae Ciucă
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de prim-ministru.

Luni, 12 iunie, Nicolae Ciucă şi-a anunţat demisia din funcţia de premier al României. Acesta lasă, astfel, cale liberă pentru ca "rotativa" să funcţioneze, iar funcţia de prim-ministru să revin PSD-ului. 

"În urmă cu aproximativ două săptămâni, împreună cu ceilalţi lideri de coaliţie am ieşit în declaraţie comună şi ne-am asumat cu toţii că rotativa nu se produce pe 25 mai, aşa cum era asumat, ci ne continuăm responsabilitatea astfel încât să închidem conflictul de muncă din Educaţie. Pe baza dialogului şi a tot ceea ce a putut să însemne o foarte bună coordonare la nivelul coaliţiei, la nivelul Guvernului, cu ministerele de linie şi cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie, am reuşit să convenim asupra unei forme de act normativ, astfel încât doleanţele dascălilor să poată să fie acoperite şi în felul acesta să redăm încrederea şi respectul faţă de profesorii, faţă de educatorii, faţă de învăţătorii din sistemul de învăţământ românesc", a anunţat Nicolae Ciucă. 

Potrivit acestuia, actele normative adoptate asumă măsurile negociate iar sindicatelor le-a transmis să înţeleagă faptul că este nevoie de măsuri care să fie sustenabile, să nu fie populiste şi să reprezinte decizia politică responsabilă, atât în interes public, cât şi în interesul tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea în învăţământ.

"Ca atare, considerat fiind că acest conflict a fost încheiat şi aşa cum mi-am asumat şi ne-am asumat la nivelul coaliţiei, astăzi a venit momentul în care îmi închei activitatea de prim-ministru al Guvernului României. În felul acesta, în cadrul discuţiilor pe care le-am avut la nivelul coaliţiei odată ce am să merg să îmi depun mandatul la preşedintele României, la nivelul coaliţiei încep procedurile pentru efectuarea rocadei", a mai declarat Nicolae Ciucă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosare ANAF. Freepik.com
Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Casa de pensii / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Reacția pieței la decizia OPEC
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă

pixel