Noi condiții de intrare în Belgia în contextul pandemiei

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță noi condiții de călătorie impuse de Belgia, care au intrat în vigoare de duminică. România este inclusă în zona portocalie, iar persoanelor care intră din România în Belgia li se recomandă „vigilență crescută privind răspândirea COVID-19”.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în cursul zilei de duminică, autoritățile belgiene au anunțat noile măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Regatului Belgiei, măsuri care au intrat deja în vigoare începând de duminică, imediat după momentul publicării acestora.

„Condițiile de intrare vizează clasificarea statelor de proveniență a persoanelor care doresc să intre în Regatul Belgiei, pe trei categorii: zona verde – fără măsuri speciale, zona portocalie – autoritățile belgiene pot stabili măsuri specifice (la acest moment se recomandă vigilență crescută) și zona roșie – carantină obligatorie și testare la intrarea pe teritoriul Belgiei. Conform informațiilor comunicate public de către autoritățile belgiene, România a fost inclusă pe lista statelor din zona portocalie. Astfel, cetățenilor care intră din România în Regatul Belgiei în scop turistic (călătorie neesențială), începând cu data de 13 iulie a.c., li se recomandă vigilență crescută privind prevenirea și apariția unor simptome asociate infecției cu COVID-19”, anunță sursa citată.

Agențiile de turism oferă sprijin pentru testul Covid-19

Totodată, MAE recomandă cetățenilor români care intenționează să călătorească în Belgia consultarea informațiilor publicate pe site-ul autorităților belgiene - https://diplomatie.belgium.be/en.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles +32 (0)2 347 5338, +32 (0)2 345 0040 și +32 (0)2 344 1658, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice +32(0)2 344 0854.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik

pixel