Noi OBLIGAȚII pentru angajatori privind primele și bonusurile salariaților

Autor: Elena Cristian
Data actualizării:
Data publicării:
Promisiunile nu vor mai fi doar vorbe în vânt
Promisiunile nu vor mai fi doar vorbe în vânt
Modificările care au fost introduse în Codul muncii aduc alte și alte obligații pentru angajatori, precum și noi sancțiuni pentru neîndeplinirea acestora.

Astfel, de acum înainte devine obligatorie menționarea, în contractele de muncă, a primelor, bonusurilor și beneficiilor extrasariale pe care angajatorii intenționează să le ofere angajaților. 

Practic, politicile de beneficii extrasalariale de la nivelul companiilor trebuie puse în vedere angajatului chiar prin contractul de muncă, iar promisiunile făcute în cadrul interviurilor privind acordarea de bonusuri, prime sau alte beneficii vor trebui dublate și de o clauză contractuală. 

Acest lucru antrenează două consecințe: 

1. Beneficiile nu vor mai putea fi retrase ori modificate unilateral

2. Angajatorii vor trebui să găsească formule de lucru care să le permită o minimă referire la aceste beneficii în contractele de muncă.

Conform Codului muncii, „salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri”. Prin urmare, când spunem, simplu, „salariu”, ne referim nu numai la salariul de bază ci și la alte elemente componente ale acestuia.

Același Cod al muncii îi obliga și până acum pe angajatori să treacă atât în informarea prealabilă, cât și în contractul de muncă nu doar salariul de bază, ci și „alte elemente constitutive ale veniturilor salariale”. Doar că referitor la veniturile salariale și extrasalariale, noua lege care a modificat Codul muncii a venit cu două noi precizări:

-  ca toate acele elemente constitutive ale veniturilor salariale să fie evidențiate separat (avem, astfel, noua prevedere privind salariul care sună așa: „salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, evidențiate separat, periodicitatea plății salariului la care salariatul are dreptul și metoda de plată”); de menționat aici că modelul de contract de muncă ce există în prezent (și care urmează curând să fie înlocuit) deja prevede, în mod distinct, salariul de bază, sporul, indemnizațiile și alte adaosuri;

- ca toate elementele „extra” să fie cuprinse și ele în informarea prealabilă și în contract: „suportarea de către angajator a asigurării medicale private, a contribuțiilor suplimentare la pensia facultativă sau la pensia ocupațională a salariatului, în condițiile legii, precum și acordarea, din inițiativa angajatorului, a oricăror alte drepturi, atunci când acestea constituie avantaje în bani acordate sau plătite de angajator salariatului ca urmare a activității profesionale a acestuia, după caz.”

Dacă în privința sporurilor și indemnizațiilor lucrurile pot fi destul de clare, ce se întâmplă în cazul altor sume precum bonusurile de performanță sau al XIII-lea salariu? Prin natura lor, aceste sume pot să varieze sau chiar dacă se promite acordarea lor, asta nu se face întotdeauna, iar modalitatea de acordare este oricum decisă de angajator. Și atunci ce ar trebui să prevadă angajatorii, mai exact, în contract?

Pentru lămuriri, publicația Avocatnet a cerut părerea unui specialist. „Îi explicăm separat angajatului cum se acordă acestea: al XIII-lea salariu se acordă în luna decembrie a fiecărui an și e stabilit în fiecare an de către angajator prin decizie internă, să spunem. Sau bonusul de performanță - salariatul e îndreptățit la bonus de performanță calculat potrivit procedurii interne, eventual îi și comunici procedura odată cu informarea prealabilă ca el să semneze că a luat la cunoștință. În practică, la bonusurile de performanță sunt extraordinar de multe metode de calcul (...) poți să ai minimum cinci indicatori de calcul, o procedură de zece pagini (...), altele au în vedere modificări ale pieței, prețuri la nivel de grup, diverși indicatori - sunt foarte multe tipuri de bonusuri”, explicat Anca Iulia Zegrean - Partener, Coordonatorul practicii de Dreptul Muncii, Biriș Goran SPARL.

Angajatului trebuie să i se contureze așteptările din start, cu alte cuvinte. Chiar dacă nu e vorba de a-i spune efectiv cât va fi bonusul, care, desigur, este și va fi de cele mai multe ori unul variabil, angajatul măcar are o idee despre acordarea acestuia și modul de calcul. Angajatul trebuie să știe care e modalitatea de acordare. 

„Această modificare are o logică, din punctul meu de vedere: în multe situații, salariatul știa că trebuie să primească bonusul de performanță (...) și după un an, doi când nu primește bonus, dar i se pare că muncește foarte mult, îl trage de mânecă pe angajator: trebuia să am un bonus (angajatorul încearcă să-i explice de ce nu l-a avut - n.a.) lipsește transparența, iar angajatul se duce la avocat (...) Politica internă e deseori lipsită de transparență, iar angajatul ajunge la instanță (...) Salariatul trebuie să se asigure că înțelege cum se calculează acest bonus și în ce condiții are dreptul să-l ia. Această transparență e utilă și angajatorului, care scutește pe termen lung, eventual, costuri în judecată”, a mai explicat avocata în cadrul conferinței.

Acordarea acestor bonusuri de performanță nu este însă obligatorie, în sine, dar dacă angajatului îi sunt promise acestea, la angajare, acesta fiind, poate, și unul dintre motivele pentru care a semnat acel contract de muncă, explica Anca Zegrean, atunci e firesc să fie și corect informat cu privire la modalitatea de acordare a acestor bonusuri - un simplu, dar important principiu al transparenței.

Citește și 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr

pixel