Nou sprijin acordat românilor, de la 31 august 2024

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a pus în transparenţă o ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie, suportat parțial din fonduri externe nerambursabile.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie, suportat parțial din fonduri externe nerambursabile, cu modificările şi completările ulterioare, a stabilit „măsurile pentru acordarea unui sprijin temporar aferent anului 2023 categoriilor de persoane vulnerabile, pentru a compensa preţul la energie indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de foc, rumeguş, cărbune, păcură, peleţi, brichete, combustibili lichizi sau solizi şi orice alte materiale de încălzire care pot fi utilizate la încălzirea locuinţelor, precum şi a unui sprijin temporar aferent anului 2024 pentru compensarea, începând cu data de 31 august 2024, a costului aferent achiziţiei şi montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, în imobile de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică sau dotate cu o sursă proprie locală de producere a energiei termice”.

Bugetul măsurii temporare Sprijin pentru compensarea prețurilor la energie destinat categoriilor de persoane vulnerabile a avut ca sursă de finanțare fonduri externe nerambursabile prin bugetul MIPE, potrivit regulilor de eligibilitate stabilite prin Programul operațional «Capital uman», Programul operațional regional, Programul operațional «Capacitate administrativă», Programul operațional «Competitivitate», precum și prin Programul operațional «Infrastructură mare» pentru perioada de programare 2014-2020, în limita economiilor identificate la nivelul acestor programe și a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014-2020.

Sprijinul temporar aferent anului 2024 pentru compensarea, începând cu data de 31 august 2024, a costului aferent achiziţiei şi montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, în imobile de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică sau dotate cu o sursă proprie locală de producere a energiei termice, a fost instituit prin Legea nr. 428/2023 privind stabilirea unor măsuri pentru acordarea unui sprijin temporar aferent anului 2024 categoriilor de persoane vulnerabile, pentru compensarea costului aferent achiziției și montării unor sisteme tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, în imobile de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Sprijinul pentru compensarea costului aferent achiziţiei şi montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică este finanțat din Fondul pentru Modernizare.

Prin prezentul proiect de act normativ se urmărește clarificarea instituțiilor responsabile, precum și a modului de implementare a sprijinului temporar aferent anului 2024 acordat categoriilor de persoane vulnerabile, pentru compensarea costului aferent achiziţiei şi montării unor sisteme tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, în imobile de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, instituit prin art. I din Legea nr. 248/2023.

Măsurile preconizate prin prezentul proiect de act normativ au în vedere adaptarea cadrului legal în vederea implementării sprijinului temporar aferent anului 2024 pentru compensarea, începând cu data de 31 august 2024, a costului aferent achiziţiei şi montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, în imobile de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică sau dotate cu o sursă proprie locală de producere a energiei termice, sprijin instituit prin Legea nr. 428/2023 privind stabilirea unor măsuri pentru acordarea unui sprijin temporar aferent anului 2024 categoriilor de persoane vulnerabile, pentru compensarea costului aferent achiziției și montării unor sisteme tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, în imobile de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

În sensul celor de mai sus, ținând cont de faptul că domeniul reglementat excedează domeniului de competență al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, astfel cum este stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2018 privind organizarea și funcționarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, cu modificările și completările ulterioare, este necesară modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 166/2022, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin proiectul de act normativ se propune ca sprijinul pentru compensarea costului aferent achiziției și montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, sprijin finanțat din Fondul pentru Modernizare, să fie acordat în condițiile stabilite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu completări prin Legea nr. 376/2023.

Se propune ca unitatea de implementare a sprijinului constând în compensarea costului achiziției și montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică să fie structura de specialitate din cadrul Ministerului Energiei, structură responsabilă cu gestionarea finanțării investițiilor din Fondul pentru modernizare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Masa de Crăciun. Foto: Freepik.com

Cât îi costă pe români masa tradiţională de Crăciun

Costul total al Crăciunului în 2025 poate atinge uşor...

TAROM

Costin Iordache se retrage de la conducerea TAROM

Directorul general al companiei TAROM, Costin Iordache,...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Bani / Foto: Freepik
Centrală pe cărbune / sursa foto: Freepik.com
Foto: Facebook Apele Romane
Șantierul liniei de metrou M6 / Foto: Oana Pavelescu
foto: pexels.com
Abația Sint Sixtus

Abațiile care produc celebrele beri trapiste, în pericol

Celebrele beri trapiste din Belgia, considerate un...

Foto: Mihai Ciobanu

Cine este Irineu Darău, noul ministru al Economiei

Modificări în Guvernul Bolojan. 

O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei
Calcule. Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik
Mină de suprafață / Foto: Pexels
Bani
Lingouri de cupru într-un depozit / Foto: Freepik
Tractor ară câmpul / Foto: Freepik
BVB
Foto: Pexels.com
Teren. Foto: Freepik.com

Harta celor mai scumpe terenuri din România

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Jucării / sursa foto: Freepik.com

Norme mai stricte privind siguranţa jucăriilor

Un nou regulament european privind siguranța jucăriilor...

Fabrica. Foto: Freepik.com
Foto: Reuters

pixel