Nu suntem singuri în Univers? Telescopul James Webb a făcut o descoperire istorică

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Semne promițătoare de viață extraterestră descoperite de telescopul James Webb: Gaze biologice detectate pe o planetă îndepărtată.

O posibilă descoperire de referință în căutarea vieții dincolo de sistemul nostru solar a fost anunțată de oamenii de știință care folosesc Telescopul Spațial James Webb. Aceștia au identificat în atmosfera unei exoplanete urme chimice ale unor gaze care, pe Pământ, sunt generate exclusiv prin procese biologice, relatează Reuters.

Este vorba despre dimetil sulfid (DMS) și dimetil disulfid (DMDS), gaze produse în mod natural de organisme vii – în special de fitoplanctonul marin, adică alge microscopice. Cele două substanțe au fost detectate în atmosfera planetei K2-18 b, un corp ceresc aflat la aproximativ 124 de ani-lumină de Pământ, în constelația Leul.

 

Cercetătorii subliniază că, deși descoperirea este promițătoare, nu anunță existența certă a unor forme de viață, ci identificarea unei posibile „biosemnături” – adică un indiciu al unui proces biologic. Este nevoie de observații suplimentare pentru a confirma aceste date preliminare.

 

„Este un moment de cotitură în căutarea vieții dincolo de sistemul solar. Am demonstrat că este posibil să detectăm biosignături pe planete potențial locuibile cu instrumentele actuale. Am intrat în era astrobiologiei observaționale”, a declarat astrofizicianul Nikku Madhusudhan, autorul principal al studiului publicat în Astrophysical Journal Letters.

Planeta K2-18 b are o masă de 8,6 ori mai mare decât cea a Pământului și un diametru de aproximativ 2,6 ori mai mare. Ea orbitează în așa-numita „zonă locuibilă” a unei stele pitice roșii, o regiune în care condițiile ar putea permite existența apei în stare lichidă – ingredient esențial pentru viață.

Madhusudhan a reamintit că, în paralel cu aceste cercetări, continuă și eforturile de identificare a unor condiții favorabile vieții în interiorul sistemului solar, pe corpuri cerești precum Marte, Venus sau unele luni înghețate ale planetelor gigantice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

București / Foto: DCBusiness

Bilanț 2025: 10 evenimente care au marcat România

2025 a fost anul în care multe dintre dezechilibrele...

Ilie Bolojan
Ro e-TVA

Ce se întâmplă cu Ro e-TVA în 2026

Guvernul suspendă aplicarea mecanismului RO e-TVA până la finalul anului...

Euro și dolarul au ajuns aprape de paritate
Un contabil face calcule

Regimul fiscal al microîntreprinderilor în 2026

Guvernul confirmă menținerea impozitului de 1% pe...

Microcipuri / Foto: TSMC
Viktor Orban
Baterie Solid State

Argintul devine metal strategic pentru bateriile auto

Gigantul sud-coreean Samsung SDI dezvoltă o nouă...

Cristian Pistol
Transelectrica / FOTO: Facebook
Proba irefutabilă prezentată de Ministerul Apărării din Rusia
Familie / Foto: Freepik
Un bijutier studiază un diamant
Casă de pensii
Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt Trump nu se...

Casă de schimb valutar
Bursa de Valori București
Bani într-un portofel
Bani / Foto: Freepik
Terminal GNL

Ce riscă firmele de stat care nu își aprobă bugetele la timp

Guvernul introduce un instrument de presiune directă...

ROBOR

Ce se întâmplă cu ratele românilor la final de an

Dobânzile din piața monetară interbancară au rămas la...

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Liberty Galați, fostul Sidex

pixel