Numărul unic al caselor de marcat se obţine în cel mult trei minute de pe site-ul ANAF

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Documentele necesare solicitării şi atribuirii numărului unic de identificare a aparatelor de marcat electronice pot fi depuse online prin intermediul Spaţiului Privat Virtual, iar acesta se poate obţine în cel mult trei minute, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Conform instituţiei, prin intermediul formularului C801 se poate solicita emiterea certificatului de atribuire a numărului unic de identificare pentru mai multe aparate de marcat electronice fiscale în vederea instalării în mai multe zone geografice. 

Verificarea formularului C801 depus prin Spaţiul Privat Virtual durează în medie un minut. Într-un interval de timp similar se emite certificatul de atribuire a numărului unic de identificare a aparatelor de marcat şi se comunică în contul de SPV. Prin urmare, dacă utilizează această facilitate oferită de ANAF în colaborare cu Centrul Naţional pentru Informaţi Financiare din cadrul MFP, operatorii economici pot obţine certificatul în cel mult trei minute. 

Totodată, pe site-ul www.anaf.ro/Asistenţă Contribuabili/ Ghiduri curente, a fost publicat Ghidul cu privire la înregistrarea informaţiilor privind aparatele de marcat electronice fiscale, precum şi la emiterea Certificatului de atribuire a numărului unic de identificare. 

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală menţionează că a întreprins toate demersurile pentru a facilita operatorilor economici obţinerea numărului unic de identificare a caselor de marcat şi le recomandă acestora să solicite certificatele prin intermediul Spaţiului Privat Virtual. 

Începând cu 1 septembrie, contribuabilii mari sau mijlocii trebuie să deţină aparate de marcat cu jurnal electronic, iar contribuabilii mici au ca termen data de 1 noiembrie 2018. 

La începutul acestei luni, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a stabilit ca nerespectarea termenului de dotare cu noile case de marcat să intre temporar sub incidenţa Legii prevenirii, iniţiativa ministerului fiind aprobată de Executiv. 

Măsura, care va fi în vigoare temporar, va asigura o abordare de tip preventiv, stimulativ şi nu de sancţionare a operatorului economic de la prima abatere. 

Potrivit Finanţelor, autorităţile de control vor analiza situaţia fiecărui contribuabil în parte, iar dacă acesta nu s-a dotat cu aparate de marcat cu jurnal electronic vor aplica avertismentul şi vor stabili un termen de dotare de maximum 90 de zile, în funcţie de constatări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu

pixel