O nouă lege va limita drepturile prosumatorilor

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
O nouă prevedere legislativă pusă în dezbatere urmează să modifice legislația în domeniul energiei electrice, obiectivul principal fiind creșterea flexibilității și stabilității Sistemului Energetic Național. 

Noile reglementări impun însă măsuri care pot limita drepturile prosumatorilor și, în mod particular, capacitatea acestora de a injecta energie în rețea, fapt ce poate afecta financiar acești producători individuali de energie din surse regenerabile.

Noi obligații pentru prosumatori și drepturi extinse pentru operatori

Conform ordonanței, operatorii de rețea primesc dreptul de a controla mai strict invertoarele prosumatorilor, aceștia fiind nevoiți să accepte, în anumite condiții, reduceri ale puterii injectate în rețea și chiar să permită operatorilor accesul la funcțiile de reglaj ale invertorului. Dacă se constată nereguli în funcționarea echipamentelor de producere, operatorii de rețea pot suspenda injectarea de energie în rețea pe o perioadă de până la 30 de zile, fapt ce ar putea afecta rentabilitatea investițiilor făcute de prosumatori în panouri fotovoltaice și alte surse de energie regenerabilă.

Totodată, ANRE este autorizată să adopte reglementări care să oblige prosumatorii să permită operatorilor acces la datele stocate în invertor. Prosumatorii trebuie să fie informați în prealabil și să accepte condițiile impuse de operatori, aceștia putând primi compensații sub formă de reduceri tarifare sau plăți directe.

Impactul financiar și tehnic asupra prosumatorilor

Prosumatorii, care și-au instalat echipamente pentru a produce energie în scop propriu și pentru a alimenta rețeaua cu surplus, vor trebui acum să suporte o monitorizare mai strictă și să accepte eventualele limitări temporare ale capacității de injecție. Aceste schimbări pot reduce capacitatea prosumatorilor de a obține venituri din energia furnizată în rețea, în contextul unor noi obligații de auditare cibernetică anuală a sistemelor și a invertorului.

Stocarea energiei și avantajele pentru marii operatori

În ceea ce privește stocarea energiei, ordonanța prevede stimulente financiare pentru marii operatori și exceptarea acestora de la plata unor taxe semnificative. De exemplu, pentru operatorii care dețin instalații de stocare și care nu consumă energia în scop final, ordonanța elimină obligativitatea achitării tarifelor de transport, de servicii de sistem și de distribuție.

În contextul Pactului Ecologic European și al obiectivelor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), noile reglementări urmăresc adaptarea sistemului național de energie la standardele de sustenabilitate și securitate energetică europene. Totuși, în lipsa unor măsuri compensatorii corespunzătoare, ordonanța ar putea pune presiune asupra prosumatorilor, reducând astfel motivația pentru instalarea de noi capacități de energie regenerabilă.

Vezi AICI documentul integral

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Lapte praf / Foto: Freepik
Microbuzele românești, prezentate la Bruxelles
Petrobrazi / Foto: OMV Petrom

Scădere abruptă a profitului OMV Petrom

 OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...

Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres

pixel