O platformă de socializare din Germania, amendată din cauza expunerii datelor a 330.000 de utilizatori

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
O platformă de socializare din Germania, Knuddels.de, a fost amendată cu 20.000 de euro în urma unei breşe de securitate care a expus informaţiile personale a 330.000 de utilizatori, incluzând parole şi adrese de e-mail, a afirmat responsabilul cu protecţia datelor din regiunea Baden-Württemberg, citat de blogul din România al producătorului de soluţii de securitate Eset.

Astfel, site-ul de chat/flirt/social media, unul dintre cele mai mari din Germania, a notificat autorităţile în septembrie, după ce a aflat că 1,87 milioane de combinaţii de nume de utilizator şi parole şi peste 800.000 de adrese de e-mail au fost publicate pe site-urile Mega.nz şi pe Pastebin.com.

"În urma verificărilor, site-ul a anunţat că 330.000 dintre e-mailuri aparţineau unor utilizatori unici. În unele cazuri, au fost făcute publice chiar şi numele şi locurile de reşedinţă ale utilizatorilor, în urma breşei care ar fi avut loc în iulie. Probele indică faptul că site-ul a stocat parolele ca text simplu, ceea ce s-a soldat în cele din urmă cu o amendă", notează sursa citată.

Pe această speţă, autoritatea pentru protecţia datelor a recunoscut "cooperarea foarte bună" şi "transparenţa exemplară" din partea platformei, precum şi o serie de măsuri de securitate consolidate pe care site-ul le-a instituit încă de la incident şi care continuă să fie puse în aplicare în colaborare cu autorităţile.

"Knuddels este acum mai sigur ca niciodată", a susţinut directorul general al platformei, Holger Kujath, pentru publicaţia Spiegel.

Platforma Knuddels.de funcţionează din anul 1999 şi are peste două milioane de membri.

Parlamentul European şi Consiliul European au adoptat, în data de 27 aprilie 2016, Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul General privind Protecţia Datelor - RGPD).

Regulamentul a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii din 4 mai 2016, iar prevederile acestuia sunt direct aplicabile în toate statele membre ale Uniunii Europene, începând cu data de 25 mai 2018.

Documentul impune un set unic de reguli în materia protecţiei datelor cu caracter personal, înlocuind Directiva 95/46/CE şi, implicit, prevederile Legii nr. 677/2001.

Noul Regulament pune accent pe transparenţa faţă de persoana vizată şi responsabilizarea operatorului de date faţă de modul în care prelucrează datele cu caracter personal, stabileşte o serie de garanţii specifice pentru a proteja cât mai eficient viaţa privată a minorilor, în special în mediul online, consolidează drepturile garantate persoanelor vizate şi introduce noi drepturi.

La nivel de sancţiuni, companiile care vor încălca noul GDPR vor plăti amenzi de până la 10 milioane de euro sau 2% din cifra de afaceri globală anuală pentru încălcări ale normelor privind protecţia datelor, respectiv de până la 20 de milioane de euro sau 4% din cifra de afaceri globală anuală pentru încălcări ale principiilor de bază privind prelucrarea datelor, luându-se în calcul cea mai mare valoare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Palatul Victoria

Cum vrea statul să aducă banii diasporei în economie

Legea relansării economice introduce un mecanism dedicat...

Carrefour
Bursa de Valori București
Lingouri de aur
Bitcoin / Foto: Freepik
Sediul Organizației Națiunilor Unite / Foto: Maximilian Goldmann / Flickr
Grafică: Oana Pavelescu
Rafinarie. Foto: Freepik.com
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Freepik.com
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curier. Foto: pexels.com
Casă de schimb valutar
Conducte de gaze / Foto: Freepik
Auto BMW. Freepik.com
Bere. Foto: Freepik.com

Heineken concediază 6.000 de angajaţi

Heineken, al doilea producător de bere din lume, a...

Curtea Constituțională a României, CCR / Foto: George Călin / Inquam Photos
Bon de casă / Foto: Freepik
Foto ilustrativ: Freepik.com

Avertizare DNSC: Emailuri frauduloase în numele OSIM

Alertă de securitate informatică.

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru acest an,...

Banca Naționala a României
Argint / FOTO: Unsplash
Plajă
Întâlnire romantică / Foto: Freepik

Ce beau românii în timpul întâlnirilor romantice

Un român din doi a ales să consume bere în timpul...

Vot in Parlamentul European
Shein și Temu / Foto:Trong Khiem Nguyen / Flickr

pixel