Obiectiv de interes național. Construirea noii Linii Electrice Aeriene 400 kV Cernavodă-Stâlpu

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Construirea noii Linii Electrice Aeriene 400 kV Cernavodă-Stâlpu, un obiectiv de interes național de utilitate publică, cofinanțat din fonduri europene, avansează într-un ritm accelerat. În prezent, pe șantierul liniei, întins între localitățile Stâlpu (Buzău) și Cernavodă (Constanța), se lucrează simultan la construirea fundațiilor, asamblarea stâlpilor și la montarea conductorului, în șapte puncte de lucru cu aproximativ 300 de muncitori zilnic, iar peste 90% din materialele folosite sunt de fabricație românească. Investiția este implementată de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA. 

Secretarul General al Guvernului Tiberiu Horațiu Gorun și Secretarul General Adjunct Mircea Abrudean, alături de conducerea executivă a Companiei au vizitat astăzi lucrările desfășurate în apropierea localității Bordușani, județul Ialomița, unde se execută etapa de montare a conductorului (panoul 89-100). 

„Dezvoltarea infrastructurii energetice a țării este una dintre prioritățile Guvernului, iar astfel de investiții contribuie fundamental la reintrarea în viteză a economiei românești, după impactul pandemiei. Mă bucur să constat că investițiile în dezvoltarea rețelei electrice de transport angrenează mecanisme economice și sociale, de la locurile de muncă create, materialele de fabricație românească utilizate, până la crearea condițiilor favorabile noilor investitori prin întărirea sistemului energetic și creșterea capacității de integrare a producției de energie din surse regenerabile“,  a declarat Tiberiu Horațiu Gorun, Secretarul General al Guvernului, cu prilejul vizitei pe șantierul LEA 400 kV Cernavodă-Stâlpu.

„Proiectul de construire a Liniei Electrice Aeriene 400 kV Cernavodă-Stâlpu a avut de la început un ritm alert, chiar dacă este pornit și derulat în perioada pandemiei, iar acest fapt se datorează în primul rând profesionalismului și implicării dovedite de specialiștii Transelectrica și de echipele antreprenorului care execută lucrările. Creșterea capacității de integrare a energiei regenerabile în rețeaua electrică de transport este una dintre axele principale ale planului nostru de dezvoltare, iar contribuția liniei la atingerea acestui obiectiv este foarte importantă”, a declarat Cătălin Nițu, Președintele Directoratului CNTEE Transelectrica SA.  

Obiectivul de infrastructură Linia Electrică Aeriană 400 kV Cernavodă-Stâlpu, o investiție în valoare totală de circa 75 de milioane de euro, esențială pentru consolidarea securității energetice a României, este un proiect de interes comun la nivel european, care beneficiază de cofinanțare nerambursabilă de 27 de milioane de euro prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei - Connecting Europe Facility (CEF). Proiectul face parte din Coridorul Nord-Sud de interconexiuni de energie electrică din Europa Centrală și din Europa de Sud-Est (North-South Interconnection East Electricity) și are rolul de a consolida secțiunea transversală între coasta de vest a Mării Negre și restul sistemului european, contribuind totodată la întărirea rețelei de transport al energiei electrice din România, la creșterea capacității de interconexiune dintre România și Bulgaria și la integrarea energiei eoliene produse în zona Dobrogea.

Investiția este una complexă și include 4 proiecte subsecvente: 

  • construirea noii linii electrice aeriene de 400 kV și racordul în Stația Gura Ialomiței; 

  • extinderea Stației Electrice de Transformare Cernavodă și racordarea noii linii;

  • construirea Stației 400 kV Stâlpu; 

  • extinderea Stației Electrice Gura Ialomiței cu două celule de 400 kV.

Proiectul complet, incluzând cele patru proiecte subsecvente mai susmenționate, are ca termen de implementare luna mai 2022. 

Termenul de finalizare a noii linii electrice aeriene de 400 kV este luna decembrie a acestui an, iar la această dată gradul de realizare este de 60%. Din luna martie 2020, când au fost demarate lucrările, până în prezent, au fost construite 476 de fundații (din totalul de 509), au fost asamblați 363 de stâlpi (din total 509) și s-au montat 58 de kilometri de conductor activ (din totalul de 160 de kilometri). Pentru realizarea celor 474 de fundații au fost folosite 23.440 de tone de beton, 9.730 de tone de armătură, iar pentru asamblarea celor 363 de stâlpi au fost folosite 6.921 de tone de oțel. Lucrările de construcție a liniei sunt executate de Asocierea Electromontaj SA – Electromontaj Cluj - Romelectro. 

Traseul liniei proiectate are o lungime de 160 de kilometri și străbate teritoriul a trei judeţe: judeţul Constanța (6 kilometri cu dublu circuit), judeţul Ialomiţa (94 de kilometri cu dublu circuit și 5 kilometri cu simplu circuit) și judeţul Buzău (54 kilometri cu dublu circuit), cu 22 de unităţi administrativ teritoriale: Cernavodă, Seimeni, Stelnica, Borduşani, Făcăeni, Vlădeni, Mihail Kogălniceanu, Gura Ialomiţei, Ţăndărei, Valea Ciorii, Scânteia, Griviţa, Miloşeşti, Padina, Pogoanele, Smeeni, Gherăseni, Costeşti, Stâlpu, Saligny, Fetești şi Luciu.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Centrala nucleara. Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Tot mai multe firme pun lacătul pe uşă

Numărul firmelor radiate a crescut în primele 11 luni...

Biroul unui judecător / Foto: Freepik
Foto: Reuters
Euro

Cum îți poți crește veniturile fără să muncești mai mult

Ideea de a câștiga mai mult fără să muncești mai mult...

Mină de cărbune / sursa foto: Freepik.com
Kim Jong Un / FOTO: KCNA
maioreanu
Jeffrey Epstein / Fotografie publicată de DoJ

Tendinţe în turism 2026. Unde vor călători românii

Anul 2025 a confirmat o orientare a românilor  către...

Sticlă de plastic / sursa foto: Freepik.com
Pensionari în parc / Foto: Freepik
Calcule. Foto: Freepik.com
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Analiză ING: Perspectivele economiei României în 2026

ING: Perspectivele economiei României se îmbunătățesc,...

Jeffrey Epstein în anii 70 când era profesor de matematică
Grecia, Santorii / FOTO: Unsplash

Grecia mizează pe 55 de milioane de turişti până în 2040

Banca Centrală a Greciei se aşteaptă ca numărul...

Masa de Crăciun. Foto: Freepik.com

Cât îi costă pe români masa tradiţională de Crăciun

Costul total al Crăciunului în 2025 poate atinge uşor...

TAROM

Costin Iordache se retrage de la conducerea TAROM

Directorul general al companiei TAROM, Costin Iordache,...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Bani / Foto: Freepik
Centrală pe cărbune / sursa foto: Freepik.com
Foto: Facebook Apele Romane

pixel