Obsesia lui Putin, lansatoarele de rachetă din România şi Polonia. Sunt o amenințare!

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Putin refuză categoric să accepte că este vorba despre arme defensive, de apărare, nu de atac
Putin refuză categoric să accepte că este vorba despre arme defensive, de apărare, nu de atac
Lansatoarele de rachetă din România şi Polonia sunt o ameninţare pentru Rusia, a declarat marţi preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit Reuters.

Declaraţia a fost făcută într-o conferinţă de presă după o întâlnire la Moscova cu premierul ungar Viktor Orban.

Preşedintele rus a spus că SUA au ieşit din Tratatul antirachete balistice (Tratatul ABM), deşi Rusia a încercat să le convingă să nu facă aceasta.

"Am încercat mult timp să le convingem să nu o facă. Acesta este unul dintre tratatele fundamentale pentru asigurarea securităţii în lume. Cu toate acestea, Statele Unite au făcut ceea ce au făcut - s-au retras, iar acum lansatoare antirachetă sunt în România şi sunt pe cale să fie instalate şi în Polonia, dacă nu au fost deja amplasate", a afirmat Putin, citat de TASS.

Citește și Putin explică LOGICA acțiunilor Rusiei: ”La asta s-a gândit cineva?”

Referitor la scutul american antirachetă, preşedintele rus a spus că, în cele două ţări, există lansatoare MK-41, pe care pot fi instalate sisteme ofensive Tomahawk, capabile să acopere teritoriul Rusiei pe mii de kilometri. "Ei bine, nu este asta o ameninţare pentru noi?", a întrebat retoric Vladimir Putin în aceeaşi conferinţă de presă.

Rusia a susţinut că sistemul terestru Mk-41 poate lansa rachete Tomahawk, iar în 2019 Ministerul Apărării rus chiar a propus SUA să distrugă lansatoarele de rachete Mk-41 din dispozitivul de apărare antirachetă din România, care ar încălca Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF). Tratatul şi-a încetat existenţa în august 2019. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...


pixel