Oficial BNR: Românii sunt ca un colectiv lipsit de solidaritate

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Valentin Lazea precizează că este părerea lui
Valentin Lazea precizează că este părerea lui
România trebuie să-şi consolideze sistemul de justiţie pentru a deveni compatibilă cu valorile vest-europene, numai cu o justiţie puternică şi imparţială putând fi asigurată o conducere dezinteresată şi o stimulare a inovării, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Valentin Lazea, economist-şef la Banca Naţională a României (BNR). 

"Pentru a deveni compatibilă cu valorile vest-europene, România trebuie să-şi întărească sistemul de justiţie, adică o evoluţie contrară celei care s-a încercat în ultimii trei ani de guvernare a PSD. Numai cu o justiţie puternică şi imparţială se poate asigura o conducere dezinteresată şi o stimulare a inovării (...) Ştiţi că Danemarca e considerată cea mai fericită ţară din lume. An de an, ies pe locul I la capitolul fericire. Danezii sărbătoresc orice, chiar şi ziua de naştere a pisicii o fac cu băuturi în curte, cu steagul naţional arborat. În aceeaşi Danemarca, populaţia este mulţumită să dea statului mai mult de 50% din veniturile realizate, sub formă de impozite, ceea ce poate părea de neînţeles pentru un român, obişnuit să perceapă statul ca pe ceva negativ. Dar este pe deplin logic pentru o societate care a găsit "coridorul îngust", între un stat atotputernic şi unul slab. În acest model, domneşte încrederea, şi nu frica, drept fundament al relaţiilor sociale", a menţionat Lazea.

Oficialul BNR consideră că românii pot fi caracterizaţi ca un colectiv lipsit de solidaritate, în timp ce societatea a fost organizată, de-a lungul istoriei, după modelul extractiv, ceea ce a menţinut un decalaj, "o rămânere în urmă permanentă".

Citește și Oficial BNR: Ar fi un dezastru pentru România

"Deşi în studiile sociologice internaţionale românii sunt catalogaţi drept colectivişti, puţină lume remarcă faptul că este un colectivism lipsit de solidaritate: bătrânilor nu le pasă de tineri şi viceversa, oltenilor nu le pasă de moldoveni şi viceversa, gulerelor albe nu le pasă de gulerele albastre şi viceversa. România a avut, în toată istoria sa, o societate organizată după modelul extractiv, consecinţele fiind o rămânere în urmă permanentă şi menţinerea unui decalaj. La aceasta a contribuit şi geografia, ţara fiind situată la intersecţia a trei imperii (habsburgic, ţarist şi otoman) care au practicat, la rândul lor, modele extractive de organizare a societăţii, în grade mai mari sau mai mici. Este corect să spunem că şi în modelul extractiv este posibilă, ba chiar este încurajată, creşterea economică, deoarece fără aceasta elitele prădătoare nu ar mai avea ce prăda. Dar această creştere este una de imitaţie, lipsită de elemente inovative. În plus, aceasta se poate opri în orice moment şi convergenţa cu ţările dezvoltate se poate transforma în divergenţă", a subliniat economistul-şef al BNR.

Valentin Lazea a participat, marţi, la prima ediţie a Forumului Naţional de Drept Bancar, cu tema "Provocări de ordin legislativ şi juridic pentru instituţiile de credit din România".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Nicusor Dan - FOTO: Agerpres
TikTok. Freepik.com
ilie bolojan - FOTO: Agerpres
Fabrica. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Bursa de Valori București
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
ANAF
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism

pixel