Oficial Intesa Sanpaolo: Vedem un viitor promiţător pentru România

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Sediul central al Intesa Sanpaolo de la Milano
Sediul central al Intesa Sanpaolo de la Milano
România este o ţară unde vrem să rămânem şi să investim, a declarat, joi, Ignacio Jaquotot, Şeful Diviziei Bănci Subsidiare Internaţionale din cadrul Intesa Sanpaolo, menţionând că vede un viitor promiţător pentru ţara noastră. 

"Dacă ne uităm la fundamentele economiei româneşti în ultimul an este ceva unic, o creştere de 7% a PIB într-un an. Ponderea datoriei publice în PIB este de aproximativ 35%, rata şomajului este foarte scăzută, în urmă cu 4 ani sistemul bancar avea un nivel al creditelor neperformante de aproximativ 22%, iar acum este în jur de 8%. Atunci când analizăm o ţară din Europa Centrală şi de Sud-Est facem un exerciţiu. Să ne imaginăm că PIB-ul acestor ţări în anul 2000 era de 100. Ghiciţi cine avea cea mai bună performanţă 17 ani mai târziu? Erau numai două ţări pentru care acest indicator trece de 200. Una este Slovacia cu 204, dar cea mai bună perfomanţă o are România cu un 205. Deci este ceva unic. Acesta este motivul pentru care, în 2005, PIB per capita în România era 23% din media Uniunii Europene, iar azi este 55%. În termeni relativi, eu cred că iarba cea mai verde este în România, dar pentru că sunteţi din România nu realizaţi acesta", a spus Ignacio Jaquotot, într-o conferinţă de presă.

El a spus că din afară lucrurile se văd diferit şi acesta este motivul pentru care grupul crede în piaţa din România şi este prezent aici.

"Acestea explică de ce am confirmat în decursul anilor angajamentul nostru pe termen lung pentru ţara dumneavoastră. De când am preluat poziţia în această divizie am spus, în orice întâlnire cu jurnaliştii, când am fost întrebat dacă vindem sau plecăm din această ţară că nu avem această intenţie. Din contră - considerăm România o piaţă strategică, în care investim şi avem motive bune să facem asta. An după an suntem mai convinşi că acesta este strategia şi vom fi prezenţi pe termen lung în România. Este o ţară unde vrem să rămânem şi să investim. Avem o viziune şi un angajament pe termen lung, şi vedem un viitor promiţător pentru România", a subliniat Jaquotot.

Întrebat despre evoluţia viitoare a economiei din România, Ignacio Jaquotot a afirmat că Guvernul ar trebui să se centreze pe reducerea disparităţilor dintre Bucureşti şi alte cinci mari oraşe, pe de o parte, şi restul ţării, pe de altă parte.

În ceea ce priveşte intenţia de a face noi achiziţii, şeful Diviziei Bănci Subsidiare Internaţionale din cadrul Intesa Sanpaolo susţine că strategia băncii este să crească organic, dar că nu sunt excluse achiziţii dacă se ivesc oportunităţi.

Intesa Sanpolo Bank România a înregistrat în primul semestru o pierdere netă de un milion de euro, România fiind singura ţară din regiune unde bancă a avut pierderi. Banca a raportat în primul semestru din acest an venituri operaţionale de 21 de milioane de euro, depozite de 0,9 miliarde de euro, credite acordate de 0,8 miliarde de euro şi active de 1,3 miliarde de euro.

Din totalul de 0,8 miliarde de euro credite acordate, 17% sunt în zona de retail acordate în moneda locală, iar 22% tot pentru persoane fizice dar în monedă străină. De asemenea, 34% sunt credite corporate în monedă locală şi 27% în monedă străină.

Banca avea credite neperformante în valoare de 12 milioane de euro şi o acoperire a acestora de 65%.

Intesa Sanpaolo Bank, subsidiara din România a Grupului Intesa Sanpaolo, a finalizat în prima parte a acestui an transferul de activitate, constând în active şi pasive, clienţi şi angajaţi, de la Intesa Sanpaolo SPA Torino Sucursala Bucureşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF

Ghid ANAF: Verificarea contribuțiilor sociale CAS și CASS

Orice român își poate verifica gratuit, online, situația...

Ionuț Polexe, Value Proposition Director, PPC Energie
Foto: Pexels.com
Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Președintele Nicușor Dan conduce ședința CSAT

Situaţia sistemului energetic al României, analizată în CSAT

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anuţat vineri, că va...

Paris. Foto: Mihai Ciobanu
Foto: Oana Pavelescu
PPC
Timpul de lucru. Foto: Freepik.com
foto: pexels.com
factura energie. Freepik.com
Banca Națională a României
Freepik.com

Start optimist la BVB: Majoritatea indicilor, în urcare

Bursa de Valori Bucureşti începe ziua pe verde:...

Fotografie de la cottonbro studio: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/birou-masa-de-lucru-laptop-barba-i-6803551/
Paste. Foto: Freepik.com
Dosar. Foto: Pexels.com
Banca Naționala a României
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Factură energie electrică

România, din nou în zona roșie a hărții energetice europene

Prețul energiei electrice în România a ajuns joi, 23...

Benzinărie Lukoil
Google / Foto: Unsplash
Un fermier culege boabe de cafea / Foto: Unsplash
Petroliști Aramco / Foto: Aramco
George Niculescu
Tom Ford Oud Voyager, Dior Bois d’Argent Esprit de Parfum, Van Cleef & Arpels Moonlight Cherry, Hermès Barénia Eau de Parfum Intense, Gucci Muschio di Luce
Radu Miruță
Procesoare / Foto: Freepik
Contor electric
Bursa de Valori București

Companiile energetice și băncile domină rulajele la BVB

Bursa de Valori București a încheiat ședința de...


pixel