Oficial MADR: Cooperativele, soluţia pentru ca producătorii români să poată valorifica marfa la preţul corect

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Foto: Erik Scheel - Pexels
Foto: Erik Scheel - Pexels
Facilităţi pentru producătorii români.

Potrivit lui Ionuț Diaconeasa, consilier în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), producătorii români ar putea beneficia de o mai bună promovare și valorificare a specialităților tradiționale prin intermediul unei cooperative. Astfel, prin înscrierea într-o astfel de organizație, aceștia ar putea să obțină prețuri corecte pentru produsele lor, beneficiind atât ei cât și consumatorii.

"Un exemplu în acest sens este şi proiectul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia din Dâmboviţa care organizează târguri de produse tradiţionale în diferite pieţe şi zone din Bucureşti, dar şi din ţară, iar producătorii îşi pot face astfel cunoscute bunătăţile locale. Asociaţia a debutat pe 1 decembrie 2023 cu un eveniment organizat în Parcul Tudor Arghezi din sectorul 4 al Capitalei şi a continuat cu alte patru evenimente care au avut loc în curtea Ministerului Agriculturii şi în alte locaţii din Bucureşti.

Cu sprijinul unei cooperative producătorii beneficiază de confortul valorificării la preţul corect, prin vânzarea directă de la fermă către consumator. Genul acesta de proiecte sunt binevenite, iar în prezent există solicitări pentru organizarea unor astfel de evenimente atât din partea fermierilor cât şi din partea autorităţilor locale şi a cumpărătorilor", a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres consilierul MADR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Bursa de Valori București
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

pixel