Preşedintele Vladimir Putin a anunţat marţi că Rusia este prima ţară din lume care a autorizat un vaccin împotriva COVID-19, după mai puţin de două luni de teste clinice pe oameni.
Vladimir Putin: Fiica mea s-a inoculat cu noul vaccin
Vaccinul rusesc nu se numără printre cele şase semnalate săptămâna trecută de OMS ca fiind cele mai avansate în procesul testelor clinice. Dintre aceste şase, trei sunt dezvoltate de laboratoare chineze, două sunt americane (cele ale companiilor Pfizer şi Moderna) şi cel de-al şaselea este dezvoltat de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford.
''Accelerarea progreselor nu trebuie să însemne compromisuri faţă de siguranţă'', a declarat după anunţul preşedintelui rus purtătorul de cuvânt al OMS, Tarik Jasarevic. ''Suntem în contact cu autorităţile sanitare ruse şi avem discuţii cu privire la posibila precalificare OMS a vaccinului, dar, din nou, precalificarea oricărui vaccin include analiza şi evaluarea riguroasă a datelor obligatorii privind siguranţa şi eficacitatea'', a explicat el.
Potrivit preşedintelui Putin, vaccinul rusesc este eficace, a trecut toate probele necesare şi permite dezvoltarea unei ''imunităţi stabile'' faţă de COVID-19, liderul de la Kremlin afirmând de asemenea că fiica sa şi l-a injectat.
Potrivit directorului fondului suveran rus RDIF implicat în proiect, Kirill Dmitriev, peste 20 de ţări au precomandat circa un miliard de doze din acest vaccin, care pentru pieţele externe va avea denumirea ''Sputnik V'', nume ce aminteşte de primul satelit lansat pe orbită, şi începutul producţiei industriale este preconizat pentru luna septembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...
Moneda națională pierde teren...
RO e-Factura obligatoriu:...
Defecțiunile din termoficare...
Bursa de Valori Bucureşti a...
Ratingurile suverane ale...
China a suspendat importurile de energie electrică din...
Undă verde de la Bruxelles:...
Mutările anului 2026 pe piaţa...
GAP-ul de TVA al României va...
Ultimele zile pentru depunerea...
ANAF a demarat un proiect pilot...
Veniturile Rusiei din petrol și...
Curs valutar, 15 ianuarie 2026.
Ministerul Dezvoltării vrea să...
Acordul UE–Mercosur divizează...
Gigantul ultra-fast fashion...
Avocatul specializat în...
IMM România susţine introducerea unui colector unic, a...
Lukoil câștigă timp pentru...
Ce declarații trebuie depuse la...