Ce decizii majore ia Guvernul joi: salarii, agricultură, energie și metrou
Guvernul României are pe agenda...
Remuneraţia angajaţilor OMV Petrom este la niveluri competitive pentru industria relevantă de petrol şi gaze şi include bonusuri în cuantum fix şi indemnizaţii iar acelaşi nivel competitiv al remuneraţiei va fi menţinut şi pe viitor, au declarat, la solicitarea AGERPRES, reprezentanţii companiei.
Nivel competitiv
"OMV Petrom se află în proces de negociere a Contractului colectiv de muncă cu sindicatul reprezentativ, Sindicatul Naţional Petrom. Menţionăm că remuneraţia angajaţilor OMV Petrom este la niveluri competitive pentru industria relevantă de petrol şi gaze şi include bonusuri în cuantum fix şi indemnizaţii, conform Contractului colectiv de muncă, precum şi alte beneficii, cum ar fi sistemul privat de asigurări, zile suplimentare de concediu de odihnă, indemnizaţie de concediu de odihnă, zile libere plătite pentru evenimente speciale, bonusuri legate de performanţă etc.
Nimic nu se schimbă
Vom menţine acelaşi nivel competitiv al remuneraţiei şi pe viitor, intenţie pe care am exprimat-o şi în cadrul negocierilor pentru Contractul colectiv de muncă. Ne bazăm pe buna-credinţă a partenerilor noştri de dialog social pentru a finaliza cât mai rapid negocierile, cu rezultate favorabile pentru salariaţii noştri", au spus reprezentanţii OMV Petrom.
Ofertă inadecvată
Precizările vin în urma protestelor angajaţilor companiei, membri ai Sindicatului Naţional Petrom, faţă de "oferta inadecvată" formulată în cadrul negocierilor pentru noul Contract Colectiv de Muncă.
"Principalele nemulţumiri ale salariaţilor OMV Petrom includ oferta jignitoare pentru evoluţia viitoare a veniturilor, sub rata inflaţiei, valoarea redusă a tichetului de masă şi scăderea compensaţiilor pentru biletele de tratament. Protestatarii au subliniat faptul că această ofertă nu reflectă eforturile lor constante şi contribuţia esenţială la consolidarea poziţiei de lider al companiei în industrie, precum şi la profitul de 2,5 miliarde de lei înregistrat în primele nouă luni ale anului 2023. În loc să sărbătorească oferind cadouri copiilor, salariaţii au fost nevoiţi să iasă în stradă, pentru a atrage atenţia asupra condiţiilor salariale inacceptabile. OMV Petrom este îndemnată să reevalueze oferta salarială şi să vizeze un acord echitabil şi benefic pentru angajaţii săi, resursa cea mai importantă. Membrii de sindicat vor continua să îşi facă auzită vocea şi să lupte pentru drepturile lor legitime în speranţa unei soluţii constructive", se menţionează într-un comunicat al sindicatului.
Citește și OMV Petrom susține că profitul companiei s-a prăbușit
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Guvernul României are pe agenda...
Ilie Bolojan anunță pași...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...
România se află într-o situație...
Banca Națională a României...
The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...
Transelectrica și Georgian...
Ilie Bolojan a anunțat miercuri...
Bursa de Valori Bucureşti a...
Documentul a fost publicat,...
Statele UE au aprobat miercuri...
Sectorul turistic din România...
Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.
Administrația președintelui Donald Trump reduce...
MADR propune reguli mai clare...
Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...
Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...
Termenul pentru depunerea...
Proiectul Neptun Deep...
Curtea Constituţională discută,...
Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.
Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...