OPEC își reduce previziunile și lansează un avertisment dur

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
OPEC nu este deloc încrezătoare că lucrurile se vor redresa
OPEC nu este deloc încrezătoare că lucrurile se vor redresa
Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a avertizat luni că perspectivele piețelor energetice sunt extrem de incerte din cauza unor necunoscute majore, cum ar fi evoluția pandemiei de Covid-19 în China și impactul sancțiunilor occidentale împotriva petrolului rusesc.

În raportul său lunar privind piața petrolieră, Opec s-a referit la o serie de "incertitudini considerabile" care ar putea influența aprovizionarea cu petrol la nivel mondial, inclusiv războiul din Ucraina și planul elaborat de G7 de a limita prețurile petrolului rusesc.

Cartelul petrolului a subliniat în raportul său că riscul unor "perturbări suplimentare ale producției de energie" în Uniunea Europeană (UE), o referire evidentă la embargoul petrolier rusesc care urmează să intre în vigoare la începutul lunii decembrie, ar putea exacerba încetinirea economică a regiunii și ar putea să o împingă în recesiune.

În același timp, OPEC și-a redus prognoza de creștere a cererii globale de petrol cu 100.000 de barili pe zi pentru acest an și pentru 2023, la 2,5 milioane de barili pe zi și, respectiv, 2,3 milioane de barili pe zi.

OPEC și-a modificat ușor prognoza privind oferta de petrol din partea producătorilor din afara cartelului. Aceasta și-a redus prognoza privind creșterea ofertei non-OPEC cu 30.000 de barili pe zi pentru 2022, până la 1,9 milioane de barili pe zi. Pentru 2023, și-a majorat prognoza cu 20.000 de barili pe zi, până la 1,54 milioane de barili pe zi.

OPEC și-a menținut, de asemenea, prognoza privind creșterea economică mondială la 2,7% în acest an și la 2,5% în 2023. Este pentru a cincea oară începând din aprilie, când organizația modifică previziunile sale, evocând drept argumente inflația galopantă și creșterea dobânzilor cheie de către băncile mondiale. 

Opec a anunțat luni că și-a redus prognoza de creștere a cererii globale de petrol în 2022 pentru a cincea oară din aprilie și pentru 2023, invocând inflația și creșterea ratelor dobânzilor.

În ceea ce privește anul curent, Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol a și-a revizuit, și aici, prognoza privind cererea globală la 2,55 milioane de barili pe zi (bpd), cu 100.000 de bpd mai puțin față de prognoza anterioară. "Economia globală a intrat într-o perioadă de incertitudine semnificativă, cu provocări tot mai mari în al patrulea trimestru din 2022", a precizat OPEC în raportul său.

"Printre riscurile de scădere se numără inflația ridicată, înăsprirea monetară din partea principalelor bănci centrale, nivelurile ridicate ale datoriei suverane în multe regiuni, înăsprirea piețelor forței de muncă și problemele continue ale lanțului de aprovizionare", a adăugat acesta.

Cartelul se reunește la Viena pe 4 decembrie, cu o zi înainte de intrarea în vigoare a unui embargo asupra petrolului rusesc. Țările producătoare și-au redus pomparea cu 100.000 de bpd în octombrie, înainte de a conveni asupra unei reduceri de două milioane de bpd din noiembrie, în ciuda opoziției mai multor țări, inclusiv a SUA.

Citește și China a bulversat piața petrolului! Prețul barilului a explodat

Prețul petrolului a crescut vineri, pe fondul anunțului privind relaxarea restricțiilor anti-Covid din China, care subminează cererea de aur negru din partea celui mai mare importator mondial de țiței. În ultima zi lucrătoare a săptămânii, în jurul orei 11:05 GMT, contractele cu livrare în ianuarie 2023 pentru barilul marca Brent din Marea Nordului, cu extracție din Marea Nordului, de referință în Europa, era în creștere cu 3,01%, la 96,49 dolari. Cotația americană West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în decembrie a urcat, la rândul ei, cu 3,41%, la 89,42 dolari.

Mai mulți factori au susținut prețul petrolului înainte de weekend, "între perspectiva unei decizii a Rezervei Federale a SUA mai puțin agresive și anunțul regimului de la Beijing privind reducerea măsurilor de carantinare aplicate celor care călătoresc în China", a comentat pentru AFP Han Tan, analist la Exinity. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

BNR
Tineri analizează grafice / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Ciprian Ciucu

Întâlnire Ciucu - Bolojan - Nazare pe finanțele Capitalei

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea...

Fabrică de bere / Foto: Freepik

Piața berii se îndreaptă către un minimum istoric

Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o...

Drona găsită în Argeș / Foto: Antena 3 CNN
Ionuț Dumitru, analist economic
Au dispărut documente din dosar / Foto: DoJ
Pensionari în parc / Foto: Freepik
Summit Mercosur

Țările Mercosur regretă noua amânare a acordului cu UE

Mercosur şi-a exprimat, sâmbătă, regretul faţă de noua...

Planificarea este cuvântul cheie / Foto: Freepik
Hackeri ruși / Foto: DCBusiness

Cum atacă Rusia infrastructura critică a Europei

Un incident aparent banal petrecut în vestul Norvegiei a...

Sakhalin Energy
Un cuplu verifică documente / Foto: Freepik
ANAF

ANAF 2026. Fiscul poate bloca cesiuni ale părților sociale

Transferul părților sociale intră sub reguli stricte în...

Lemne de foc / Foto: Freepik
Românii adora cozonacii

Cozonacul se scumpește cu 12% de sărbători, anunță ROMPAN

Patiserii din România vor scoate pe piață peste șapte...

Uzină auto
Banca Națională a României

Avertisment BNR: Companiile intră în zona roșie

Companiile românești traversează o perioadă critică,...

Măcelar tranșează o bucată de carne / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Sistemul S-500 Prometheus
PNRR
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Obligații noi pentru companiile private
Barajul Paltinu
Boris Rotenberg

Vila unui oligarh rus, pusă sub sechestru de Finlanda

Autoritățile din Finlanda au pus sechestru pe o vilă de...


pixel