Prudență financiară la început de an. Cum își planifică românii bugetele pentru 2026
Unul din doi români...
'Cumva ar trebui, doamna ministru al Muncii, domnul ministru de Interne, domnul ministru al Apărării, să ne uităm un pic şi la vârsta de pensionare şi, de asemenea, să vedem cum putem asigura recalcularea pensiilor nesimţite, cele care au fost făcute prin umflarea pe ultima sută de metri a veniturilor pentru a se ajunge la o pensie mai mare decât e plafonul acum, şi anume salariul brut. Trebuie să corectăm aceste nedreptăţi, pentru că provoacă o nemulţumire profundă, inclusiv pentru cadrele militare, pentru jandarmi, pentru că şefimea şi-a tras pensii nesimţite profitând de portiţele lăsate în actul normativ şi aşa ne-am trezit cu pensii de 15.000, 20.000, care sunt chiar o sfidare la adresa unui om care a muncit o viaţă şi care la finalul unei cariere de 35-40 de ani are o pensie cât de cât rezonabilă. (...) Aceste soluţii trebuie cântărite foarte bine, analizate, studiată foarte bine baza legală şi constituţională şi nu uitaţi de analiza comparativă a sistemelor publice de pensii din ţările europene pe care le-am convenit', a spus Orban la începutul şedinţei de guvern.
Soarta salariilor "nesimțite" și pensiilor speciale a fost hotărâtă
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a menţionat că a pregătit câteva soluţii, pe care le va discuta cu ceilalţi miniştri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Unul din doi români...
Sistemul de achiziționare a rovinietei este blocat din...
Primăria Capitalei propune creșterea tarifelor pentru...
Președintele Nicușor Dan a...
Premierul Ilie Bolojan a explicat că decizia privind...
TikTok a anunțat joi...
Premierul Ilie Bolojan...
Indiferent ce se întâmplă în...
Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...
Banca Națională a României a...
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...
Membrii comisiilor pentru...
Producătorul elvețian de...
Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...
Nicușor Dan a dat asigurări...
Bursa de Valori București a...
Ciprian Ciucu anunță măsuri...
Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...
Ilie Bolojan atrage atenția...
Luni, 26 ianuarie, este una...
Marii investitori instituționali din Europa de Nord...
Ministerul Finanțelor a...
Confederaţia patronală IMM...
Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...
Preşedintele american Donald...
Guvernul propune tăierea cu 85%...