„Am reușit să depășim, cu rezultate mulțumitoare, cea mai dificilă perioadă din sezon, când, asemenea tuturor operatorilor de pe litoral, a trebuit să gestionăm nu doar lipsa, tradițională, a turiștilor pe litoralul românesc ci și criza de personal din sector.”, spune Radu Roșca, președinte Transilvania Investments. „Intrăm în săptămânile de vârf cu o echipă închegată și cu un grad de rezervare de până la 95% în cazul unora dintre hotelurile noastre, pentru perioada 15 iulie – 15 august.”
Stațiunea Saturn rămâne principala zona de atragere a turiștilor, aici compania operând peste 2.000 de camere în hoteluri aflate în administrarea THR sau închiriate. Pentru prima lună a sezonului, media unui sejur a fost de 3-4 zile, dar aceasta se va dubla, potrivit prognozelor, în luna august. Începând din acest an, în hotelurile Cleopatra 4* și Narcis 3* au fost introduse servicii tip all inclusive, în urma cererii tot mai crescute din partea turiștilor. În cazul clienților din Saturn, 99% sunt turiști români, cu o medie de vârstă de 33 de ani, ce optează în principal pentru hoteluri poziționate pe plajă, fiind considerat un criteriu cheie în alegerea cazării.
Compania a investit, în ultimul an, peste 1 milion de Euro în hotelurile pe care le administrează direct pe litoral, pentru a le aduce mai aproape de standardele dorite de clienți. Vraja Mării din Eforie Nord este locația ce a trecut prin cele mai importante lucrări de renovare și chiar dacă rămâne clasificată, pentru moment, la 2*, condițiile de aici au fost mult îmbunătățite.
THR Marea Neagră este o companie listată la Bursa de Valori București, sub simbolul EFO, rezultatele semestriale ale acesteia urmând a fi publicate în luna august a.c.
Despre Transilvania Investments
Transilvania Investments este unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din România, listat pe Bursa de Valori București, sub simbolul TRANSI. Misiunea fondului este de a maximiza randamentele investitorilor, prin administrarea unui portofoliu complex de active ce include companii din sectoarele financiar, turism, real estate, energie și IT.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ziua de 1 Decembrie nu este...
Banca Națională a României...
ANAF a pus în dezbatere publică...
Activele Pilonului II au urcat...
Elvețienii au respins duminică,...
Argintul urcă la un nou maximum...
Preşedintele Franţei, Emmanuel...
Numărul total al cardurilor active din România a ajuns,...
Elveţienii sunt chemaţi...
Cod galben de inundaţii în şase...
ANAF a publicat în transparență proiectul de ordin care...
Pachetul doi de măsuri fiscale...
UE deblochează legea pentru...
Peste 6.500 de avioane A320...
Guvernul schimbă HG 1096...
Europa se află în fața unei...
Produsele românești domină...
Rosneft, cel mai mare producător de petrol al Rusiei, a...
Două petroliere implicate în...
Banca Transilvania și BT...
Banca americană JPMorgan se confruntă cu un val de...