Pachetele financiare pentru Ucraina şi Israel, blocate de certurile din Congresul american

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
pexels.com
pexels.com
Senatul american nu a putut adopta pachete financiare pentru Ucraina şi Israel.

Între certurile interne ale republicanilor şi conflictul cu preşedintele Joe Biden, Congresul american a fost din nou paralizat miercuri, incapabil să valideze un pachet financiar pentru Ucraina sau Israel, comentează AFP.

Senatorii au respins după-amiaza un text care ar fi deblocat noi fonduri pentru aceste două ţări aflate în război şi ar fi reformat sistemul migratoriu al Statelor Unite, deşi au fost negocieri dure luni de zile.

Sub presiunea lui Donald Trump, care încă păstrează un control enorm asupra trupelor sale în Congres, majoritatea republicanilor au votat în cele din urmă împotrivă - chiar şi cei care l-au susţinut iniţial.

Senatul ar urma să-şi încerce din nou norocul cu un alt text al cărui rezultat este mai incert. Este vorba despre acelaşi proiect de lege ca şi primul, pur şi simplu fără reforma migratorie.

Statele Unite, principalul susţinător militar al Ucrainei, cu peste 110 miliarde deja deblocate de Congres, se luptă de luni de zile să trimită noi fonduri Kievului.

Statul major democrat, la conducere în Senat, explorează o serie de scenarii pentru a valida acest ajutor cu orice preţ.

Dar riscul rămâne de fiecare dată acelaşi: ca aceste iniţiative să se lovească de un zid de parlamentari trumpişti, majoritari în Camera Reprezentanţilor, şi care refuză să deblocheze cel mai mic cent în plus pentru Kiev, în ciuda cererilor repetate ale lui Joe Biden.

Or, pentru a fi promulgat, acest ajutor trebuie să fie adoptat de ambele camere ale Congresului american.

Şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba, care de luni de zile presează Statele Unite să trimită noi fonduri pentru a contracara Rusia, a regretat miercuri situaţia "confuză".

"Ieri seară, am primit de la Washington un raport final despre posibilele scenarii, iar unele dintre ele sunt demne de thrillere", a declarat Kuleba. "Totul este foarte confuz, depinde de mulţi factori şi poate merge la dreapta sau la stânga sau drept înainte", a adăugat el.

Eşecul adoptării de noi fonduri ar fi o mare dezamăgire pentru Ucraina, a cărei contraofensivă din vară a eşuat în mare măsură.

Ar fi, de asemenea, un înfrângere importantă pentru Joe Biden în faţa partenerilor săi europeni, care la 1 februarie au aprobat un pachet de ajutor de 50 de miliarde de euro pentru Kiev.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Medicamente / FOTO: Freepik

Trump atacă industria farmaceutică. Primele reacții negative

Decret prezidențial pentru relansarea producției interne.

Industria petrolieră

Materii prime: De ce trage OPEC+ prețurile în jos?

Pentru a doua lună consecutiv, OPEC+ a decis să...

OpenAI / sursa foto: Wikimedia Commons / Jernej Furman
Ministerul Finanțelor
Ilie Bolojan - Foto: Agerpres
Știrile dimineții / Foto: Freepik

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Azi vă propunem să începeți ziua citind despre Bolojan...

Primul tur al alegerilor a lovit Bursa în plin
Marcel Ciolacu / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Mașini noi / sursa foto: Freepik.com
BNR / Foto: DCBusiness
Marcel Ciolacu / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Magazin Skechers
Familie în vacanță la mare / Foto: Freepik
Rețele electrice / Foto: Freepik
Bani
Adrain Negrescu / Foto: Facebook
Bursă / Foto: Freepik
Banca Națională a Ungariei
Preț petrol / FOTO: Freepik

Petrolul, la cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani

Decizia OPEC+ de a majora producția pune presiune pe...

Birouri
Dolari / sursa foto: Freepik.com
BP / FOTO: Site-ul companiei

Fuziune petrolieră XXL: Cine va prelua British Petroleum?

Potrivit unei dezvăluiri făcute de Bloomberg în acest...

Petrol, investiții / sursa: Freepik.com
Warren Buffett
Ciocolata
Tokyo/ FOTO: Freepik
Buletin de vot / FOTO: Facebook AEP
Profesorul Mircea Coșea / FOTO: Arhivă
iGaming

pixel