Pandemie în Japonia. Disperate, gheișele așteaptă ajutor

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Tehnologia le-a sărit în ajutor
Tehnologia le-a sărit în ajutor
În genunchi, sprijinindu-se, delicat, în vârfurile degetelor așezate pe podea, gheișa Chacha se înclină grațios în fața publicului aflat nu la câțiva metri depărtare, ci la kilometri, în spatele unui ecran. În lumina diafană a reflectoarelor, tânăra femeie de 32 de ani se lansează într-un dans tradițional, mișcându-se precum un fluture, deschizând cu gesturi de expert evantaiul.

În urmă cu doar câteva luni, publicul ei era format din bărbați trecuți de vârsta tinereții și care priveau cu admirație mișcările gheișei, așezați comod în mica sală acoperită cu tatami. Astăzi însă, Chacha este privită, de dincolo de ecranul calculatorului, de o doamnă cu un pahar cu vin în mână, de o familie cu un grup de copii fascinați...

”Cum v-ați petrecut timpul acasă? În ce mă privește, pe durata stării de urgență am jucat Animal Crossing”, a spus Chacha adresându-se chipurilor de pe ecran și făcând referință la un joc video Nintendo care a cunoscut un succes mondial pe durata izolării. Relativ puțin afectată de pandemie, Japonia a introdus stare de urgență când numărul cazurilor de infectare a atins a crescut alarmant.  De atunci, toate activitățile culturale nocturne au fost suspendate. 

Cântând și dansând în spații destul de reduse ca suprafață, purtând conversații ”udate” cu sake turnat delicat în paharele clienților, întreg repertoriul gheișelor încălca orice reguli de distanțare socială. Un dezastru pentru Chacha și pentru sutele de gheișe din Japonia, care așteaptă acum cu nerăbdare ajutor din partea guvernului. ”De obicei, suntem foarte ocupate din martie până în iunie. Dar anul acesta, nu a fost nimic. Zero”, a spus tânăra. 

Citește și Fiecare japonez va primi câte 930 de dolari. Pur și simplu

Între timp însă, a fost introdus un serviciu online, apărut în urma altei inițiative: ”Meet Geisha” a fost lansat anul trecut de o societate niponă, cu scopul de a-i determina pe turiștii, în special pe cei veniți la Jocurile Olimpice de anul acesta, dar amânate pentru 2021, să descopere frumusețea spectacolelor oferite de gheișe, într-o atmosferă mai puțin intimidantă. Forțată de împrejurări și obligată să se adapteze la noile condiții, compania japoneză s-a asociat cu gheișele din Hakone, localitate situată la vreo 80 de kilometri sud-vest de Tokyo, cărora le-a propus o versiune virtuală. 

În contradicție cu ideea eronată a occidentalilor, potrivit căreia gheișele sunt prostituate, ele sunt, de fapt, artiste de cea mai înaltă calitate. Așa sunt considerate în Japonia, unde se bucură de respectul cuvenit. Chacha a recunoscut că, la început, s-a simțit oarecum pierdută, neștiind cum să manevreze un PC. ”Am avut un mare semn de întrebare în capul meu, dar, cu timpul, am descoperit o lume nouă, o nouă deschidere”, a adăugat ea. Serviciul, care poate fi accesat și din alte țări asiatice, practică tarife reduse și încearcă să atragă un public nou, mai tânăr.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Facturi. Sursa: Freepik.com
Firma saraca - patron bogat. Sursa: Freepik.com
Congresul CECCAR
Curier. Foto: pexels.com
Contabilitate / Foto: Freepik
ECOFIN / Foto: Comisia Europeană
WhatApp / Foto: Freepik

Sprijin pentru sezonul rece 2025-2026. Decizia Guvernului

Guvernul a aprobat cadrul legal care permite...

Salariu / Foto: pexels.com
Gaze naturale / Foto: Freepik
Sobă pe lemne / Foto: Freepik
Mină de suprafață / Foto: Freepik
Mugur Isarescu, guvernatorul BNR
Alexandru Nazare
BYD / sursa foto: Flicker.com / Dave Pinter
Lucrător în industrie / FOTO: Freepik
Bani
ANAF. Freepik.com
Foto: Facebook Bogdan Ivan
Gabriel Biriș
Bărbat cu telefon mobil și card de credit / Foto: Freepik
Blackout /FOTO: Freepik

pixel