Parcul fotovoltaic de la Teiuș, gata de lansare: Un plus de 60 MW

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Sebastian Burduja
Sebastian Burduja
România continuă extinderea capacităților de producție a energiei verzi prin fonduri europene.

La finalul lunii aprilie, parcul fotovoltaic de la Teiuș, cu o putere instalată de 60 MW, va fi pus în funcțiune. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în cadrul Forumul Energiei, organizat de Financial Intelligence.

Un nou pas în tranziția energetică

„Suntem bucuroşi să vă anunţăm că, doar din apeluri din PNRR, proiecte finanţate pentru producţia de energie verde, avem capacităţi deja puse în funcţiune de aproape 600 MW, iar la finalul acestei luni, aprilie, ne aşteptăm să putem pune în funcţiune, probabil cel mai mare proiect din PNRR de până acum. Este vorba de parcul de la Teiuş, 60 MW”, a declarat ministrul.

Burduja a subliniat importanța acestui progres pentru consumatori și economie: „Fiecare MW conectat nou la Sistemul Energetic Naţional înseamnă şansa românilor la facturi mai mici, şansa economiei româneşti de a fi mai competitivă, puternică, de a oferi locuri de muncă mai bine plătite.”

Creștere semnificativă și la capitolul stocare

Pe lângă dezvoltarea de noi parcuri fotovoltaice, România face progrese notabile și în ceea ce privește capacitatea de stocare a energiei. Ministrul a precizat că sistemul național se apropie de un total de 400 MWh capacitate de stocare, un salt spectaculos față de anul precedent.

„La stocare deja suntem foarte aproape de 400 megawatt-oră, în condiţiile în care, la începutul anului trecut, aveam 8 megawatt-oră pentru Sistemul Energetic Naţional”, a afirmat Burduja. „Vedem deja că linia din tabloul Transelectrica, unde avem stocarea, devine tot mai semnificativă în evoluţia producţiei de energie activă în România.”

PNRR – Motorul energiei verzi

Proiectele de energie regenerabilă finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) joacă un rol esențial în modernizarea sistemului energetic românesc. Odată cu punerea în funcțiune a parcului de la Teiuș, România va atinge un nou prag de aproape 660 MW instalați prin fonduri europene, contribuind activ la reducerea emisiilor și la tranziția energetică.

În paralel, extinderea capacităților de stocare va permite o mai bună integrare a surselor regenerabile în rețea, reducând riscurile legate de intermitența producției și contribuind la stabilitatea sistemului energetic național.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Lapte praf / Foto: Freepik
Microbuzele românești, prezentate la Bruxelles
Petrobrazi / Foto: OMV Petrom

Scădere abruptă a profitului OMV Petrom

 OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...

Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels

pixel