Curs BNR. Leul s-a depreciat faţă de euro. Aurul s-a ieftinit
Curs valutar BNR, 16 decembrie...
Printre cele mai recente documente depuse în dezbatere parlamentară regăsim și Propunerea legislativă privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciului de bonă. Inițiatorii acesteia vor să vină în ajutorul celor care ar vrea să se întoarcă mai repede în câmpul muncii, dar nu au cu cine să lase copiii mici acasă, prin urmare, propun acordarea unor ajutoare bănești pentru „angajarea” unor bone.
Vreau să fiu TRILIONAR! Dorințele unui om de afaceri mai deosebit
În funcție de cât de mari sunt veniturile nete ale părintelui singur/părinților, cuantumul acestui ajutor va fi diferit – în orice caz, nu se vor acorda ajutoare pentru bone celor cu venituri nete per membru de familie ce depășesc 3.500 de lei (la stabilirea acestor venituri nete vor fi scoase din calcul ajutoarele sociale de orice fel sau alocațiile). Mai exact, ajutorul va fi între 250 și 710 lei.
Ajutorul se va acorda lunar, până când copilul împlinește trei ani sau până când copilul intră în sistemul de creșă.
Obținerea lui însă va presupune ca părinții să bifeze mult mai multe condiții decât cea a veniturilor nete. De pildă, ei vor trebui să facă dovada că sunt angajați cu normă întreagă (mai puțin cei încadrați cu handicap grav/accentuat), că desfășoară activități independente (PFA, întreprindere individuală), că sunt funcționari sau exercită o funcție de demnitate publică (vor fi acceptați însă și șomerii înregistrați la autorități care nu au refuzat locuri de muncă de la agenții). O altă condiție importantă e aceea ca cei mici să nu fie înscriși la creșă, să nu fi fost refuzați la creșă sau retrași.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Curs valutar BNR, 16 decembrie...
Numeroase obligaţii fiscale...
Averea netă a miliardarului...
ANAF a dat publicităţii...
România se poziționează în...
Vânzarea bunurilor personale...
Kaufland România anunță programul de funcționare al...
Decalajul de încasare a TVA a...
Președintele României a semnat...
Anunţul momentului de la Casa...
Negocierile de pace dintre...
Programul Rabla Auto 2025 se...
Ford reduce drastic gama de vehicule electrice.
Un investitor în bitcoin vrea...
Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...
Producătorul german Quantum...
Bruxelles ia în calcul...
Moneda națională a înregistrat...
Creşterea accentuată a...
Criza energetică declanșată în...
Ministerul Finanțelor...
Producția industrială a...
Veşti bune pentru românii care au credite în lei...
Pensia medie lunară a crescut...
În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...