Termen limită pentru contribuția de asigurări sociale, decembrie 2025
Persoanele asigurate în baza...
Lidington a făcut aceste remarci în faţa presei în contextul în care premierul conservator Theresa May şi-a exprimat speranţa că Regatul Unit va putea evita participarea la aceste alegeri, însă negocierile cu Partidul Laburist, de opoziţie, în vederea unui acord privind Brexit nu au reuşit până acum să aducă un progres în acest sens, notează Reuters.
Citește și: Conservatorii britanici au suferit pierderi mari la alegerile locale
"Din păcate nu va fi posibil să se ducă la bun sfârşit acest proces înainte de data la care trebuie să aibă loc conform legii alegerile parlamentare europene... Aşa încât acestea vor avea loc", a explicat oficialul britanic.
"Ne vom dubla eforturile pentru a asigura ca după aceea întârzierea să fie cât mai redusă posibil. În mod ideal, am dori să fim în situaţia ca acei eurodeputaţi din Marea Britanie să nu-şi mai preia concret fotoliile în Parlamentul European, cu siguranţă dorim să finalizăm lucrurile până la vacanţa de vară", a adăugat Lidington
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Persoanele asigurate în baza...
Campioană de un deceniu la...
O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...
Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante
Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.
Piața imobiliară din România...
Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...
Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...
Primăriile pot lua împrumuturi...
Analiza publicată de DCBusiness...
Guvernul clarifică acordarea...
Acțiunile Oracle au scăzut cu...
O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...
Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...
Sistemul energetic românesc...
Leul a avut o evoluție relativ...
Electrificarea liniei ferate...
Dumitru Chisăliță: „Sancțiunile...
Generația Z cumpără cel mai...
Bruxelles pregătește o...
Emailul Netflix care anunță...
Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...