Parteneriat între un turoperator și mai multe clinici specializate

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Pentru ziua de marţi se prognozează cod galben de vânt (de până la 80 km/h) pentru comunităţile Catalonia, Comunitatea Valenciană şi Insulele Baleare.
Pentru ziua de marţi se prognozează cod galben de vânt (de până la 80 km/h) pentru comunităţile Catalonia, Comunitatea Valenciană şi Insulele Baleare.
Touroperatorul Christian Tour a încheiat parteneriate cu clinici medicale specializate, în vederea efectuării testelor pentru Covind-19 la tarife preferenţiale şi cu prioritate la programare, având în vedere noile condiţii de călătorie anunţate începând cu 15 iulie pentru turiştii români care călătoresc în Grecia.

"Având în vedere faptul că, treptat, solicitarea acestor teste Covid-19 devine o stare de fapt pentru toată lumea, în cazul călătoriilor spre anumite destinaţii şi zone în care se solicită prezentarea testului negativ PCR indiferent de tipul de transport, am parafat acorduri de colaborare cu clinici medicale cu acoperire naţională, prin care turiştii noştri pot beneficia de linii speciale pentru prelevarea testelor, la tarife preferenţiale", a declarat Cristian Pandel, proprietarul Christian Tour.

Potrivit sursei citate, noile condiţii de călătorie determină agenţiile de turism touroperatoare să găsească soluţii rapide pentru a veni în sprijinul turiştilor cu vacanţe programate în Grecia şi achiziţionate cu mult timp în urmă. Aceştia pun la dispoziţie alternative de mutare pe curse charter cu avionul, dar şi beneficii în vederea efectuării testelor necesare, prin parteneriate cu clinici private.

Prezentarea unui rezultat negativ al testului molecular (PCR) pentru Covid-19, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de intrarea pe teritoriul Greciei se aplică doar pentru călătoriile terestre cu trecere prin acest punct vamal, nefiind afectate cursele aeriene de linie sau charter. Pentru acestea se va menţine măsura testării aleatorii la sosirea pe aeroportul de destinaţie.

"În contextul celor mai recente măsuri luate de Guvernul elen cu privire la condiţiile de călătorie impuse pentru turiştii români şi pentru că există un interes sporit pentru zona de nord a Greciei (zonă accesibilă de regulă pe cale terestră), împreună cu compania aeriană a grupului nostru - Animawings, am luat decizia de a lansa o cursă charter directă Bucureşti-Salonic. Venim astfel întâmpinarea tuturor turiştilor noştri iubitori de Grecia, cu o soluţie facilă şi rapidă, la costuri minime, subvenţionate din resurse proprii", a spus Pandel.

Agențiile de turism oferă sprijin pentru testul Covid-19

Cursa charter va fi operată de Animawings şi va opera plecări în fiecare zi de sâmbătă, începând cu 18 iulie 2020.

Tariful unui bilet de avion pe această cursă va fi de 150 euro/persoană tur-retur, cu toate taxele incluse şi va include 2 piese de bagaj, una de mână de maximum 7 kg plus o alta de cală în limita a 20 kg. "Putem totodată asigura, la cerere, şi transferul de la aeroport către hotelurile situate în zonele din apropierea Salonicului, de pe Riviera Olimpului sau din Halkidiki şi asistenţa turistică la destinaţie, în vederea organizării de excursii locale", completează Cristian Pandel.

Turiştilor români care călătoresc în Grecia pe cale terestră şi tranzitează punctul de trecere deschis între Bulgaria şi Grecia, Kulata-Promachonas, li se impun din 15 iulie a.c., noi măsuri de prevenţie împotriva Covid-19. Astfel, începând cu această dată şi până la 29 iulie, toţi călătorii care intră în Grecia prin acest punct de frontieră, din motive neesenţiale, vor trebui să prezinte la sosire un rezultat negativ al testului molecular (PCR) pentru Covid-19, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de intrarea pe teritoriul acestui stat.

Christian Tour este cel mai mare turoperator român de pe piaţa autohtonă. Înfiinţată în 1997, compania este deţinută de Cristian Pandel şi este prezentă atât în ţară, prin reţeaua de sedii proprii şi francize, cât şi în străinătate, în Republica Moldova, Serbia, Polonia, Grecia, Turcia, Spania şi SUA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI
Foto: Freepik.com
Panouri fotovoltaice
Transgaz
Google
Bursa de Valori București
Oameni pe stradă / Foto: DCBusiness
Știrile dimineții / Foto: Freepik
Cresc SALARIILE și PENSIILE speciale ale magistraților
UE are nevoie de forță de muncă
BCE
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu

Furnizorii de energie, luați la control de ANPC

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...

Termocentrala
Dolari și euro
Lingouri de aur / FOTO: Freepik
WhatsApp / FOTO: Freepik
Ghișeu
Persoană în scaun cu rotile / Foto: Freepik
Fidelis
În magazin / FOTO: Freepik

Programul magazinelor de Paște

 Magazinele marilor lanţuri de retail din România vor fi închise în prima zi...

Bill Gates / Foto: World Economic Forum / Flickr

Bill Gates dezvăluie ce moștenire vor primi copiii lui

Bill Gates a confirmat, încă o dată, că nu va lăsa...

Foto cu caracter ilustrativ: Freepik.com
Harvard / FOTO: Wikipedia
SUA vs China / sursa foto: Freepik.com

SUA-China: Confruntarea titanilor

Pe fondul escaladării războiului comercial dintre Statele Unite și China, un...

Este o situația care nu a mai existat la LME
Analize / FOTO: Freepik

Aceste acțiuni au un potențial de creștere de până la 62%

Tehnologia în cădere liberă: Nvidia și Nasdaq, printre...

Banca Națională a României

Banca Naţională a României împlineşte 145 de ani

Banca Naţională a României împlineşte joi 145 de ani.

BCE / sursa foto: Freepik.com / frimufilms

Piețele așteaptă relaxarea monetară

Randamentele obligațiunilor din zona euro au urcat ușor...


pixel