Participare de excepție la evenimentul IUBCCI UAE: Arshi Ayub Mohamed Zaveri, din partea familiei regale

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
La evenimentul IUBCCI UAE  a participat, din partea familiei regale, doamna Arshi Ayub Mohamed Zaveri, CEO - Senior Advisor Royal Family Offices UAE, care a subliniat că evenimentul are loc în cadrul celei mai ample Expoziții Mondiale, care se desfășoară în aceste luni în Dubai.  

”Așa cum au menționat și antevorbitorii mei, Dubai are un rol esențial în ceea ce privește menținerea relațiilor sale la nivel global. Suntem în mijlocul unui minunat deșert, de fapt nici nu mai putem să-l denumim deșert, este un simbol al infrastructurii, un simbol al ingeniozității umane.

Sunt expuse 192  de pavilioane la Expo Dubai 2020. Nu am mai văzut până acum o expoziție mondială care să reunească sub același acoperiș atât de multe state participante, cu o multitudine de culturi care interacționează atât de frumos. Emiratele Arabe Unite este acum port-drapelul inovării și a soluțiilor concrete”, a declarat Arshi Ayub Mohamed Zaveri, în cadrul evenimentului „The High End Congress of Economic Diplomacy”.

Sub numele de „The High End Congress of Economic Diplomacy”, acest eveniment crează o ocazie unică de networking pentru oamenii de afaceri care vor să-și extindă activitatea la nivel internațional și facilitează conexiuni care să ajute companiile mici și mijlocii să își promoveze serviciile și produsele dincolo de limitele granițelor pentru a sublinia rolul important pe care îl are fiecare în economia globală.

Youtube video image

Oportunitate și pentru oamenii de afaceri români

IUBCCI UAE face parte din cea mai mare organizație non-profit din lume a camerelor de comerț și industrie bilaterale și a tuturor sindicatelor, federațiilor sau consiliilor de afaceri mixte din lume. Constituită în Regatul Unit, IUBCCI UAE este o organizație internațională care a fost creată pentru a construi o organizație unificată a tuturor acestor entități pentru a promova un interes economic comun la nivel mondial și pentru a dezvolta oportunitățile oferite de economia globală. 

Ambasadori din 60 de țări vor fi prezenți la evenimentul din 20 octombrie.

La congres iau parte ambasadori din 60 de țări, președinți ai Camerelor Bilaterale de Comerț, diplomați, oficiali guvernamentali precum și fonduri de investiții și oameni cheie de afaceri din toată lumea. Împreună aduc soluții pentru a îmbunătăți relațiile diplomatice dintre țări și pentru a crește stabilitatea economică globală. Printre speakeri se numără ambasadori din 15 țări precum SUA, China, India sau UK, prezentând oportunitățile de dezvoltare, nevoile și interesele din țările lor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel