Patru bănci, interesate de preluarea OTP Bank România

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Interes larg pentru preluarea OTP Bank România, subsidiara locală a grupului ungar OTP Group.

Grupul bancar italian UniCredit SpA, două bănci din Austria (Raiffeisen Bank International AG şi Erste Group Bank AG), precum şi Banca Transilvania SA şi-au exprimat interesul pentru preluarea OTP Bank România, subsidiara locală a grupului ungar OTP Group, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar.

Potrivit surselor, cele patru bănci au depus oferte indicative în cadrul unei tranzacţii care ar putea evalua operaţiunile OTP din România la cel puţin 300 de milioane de euro. Tranzacţia ar putea include şi afacerile OTP din Republica Moldova, au precizat sursele care au adăugat că procesul de vânzare va intra acum într-o nouă fază.

Potrivit Bloomberg, OTP analizează în prezent interesul cumpărătorilor şi la sfârşitul evaluării va lua o decizie cu privire la viitorul subsidiarei din România.

Grupul ungar este interesat să iasă din România, unde are o cotă de piaţă relativ mică, după mai multe încercări de a face achiziţii. În paralel, băncile din întreaga Europă îşi eficientizează portofoliile şi ies de pe pieţele unde au o prezenţă redusă.

Potrivit datelor BNR, la finele anului trecut, OTP Bank România avea active în valoare de cinci miliarde de dolari şi o cotă de piaţă de 2,9% la finele lui 2021.

La un eveniment organizat în 2017, directorul general de la OTP Bank, Sandor Csanyi a declarat că vrea să ajungă la o cotă de piaţă de 7%-8% în România şi una de cel puţin 10% în alte ţări.

Grupul bancar ungar OTP şi-a vândut subsidiara din Slovacia către grupul belgian KBC Group NV în 2020, citează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Energie verde / Foto: Freepik
Ilie Bolojan, în Parlamentul României / Foto: George Călin / Inquam Photos

România, în topul celor mai mari prețuri la energie

Prețurile la energie electrică continuă să varieze...

Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
OPEC
Caniculă
Camioanele care au fost depistate de Poliția de Frontieră
Trafic oprit pe Podul Prieteniei
Freepik.com
Freepik.com
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Pompieri
Grafică: Oana Pavelescu
Bursa de Valori București
Șofer de camion / Foto: Freepik
Andrei Badalov
Sterică Fudulea
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Fondul Proprietatea
Titluri de stat Fidelis
Foto: Reuters
Showroom auto / Foto: Freepik
ROBOR
Ilustrație: Oana Pavelescu

ANAF, informare despre depunerea Formularului 100

Informaţii importante de la ANAF pentru contribuabili.


pixel