Titlurile au scadenţe la 1, 2, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% şi, respectiv, 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile.
Titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 4 - 22 martie 2019 de la unităţile operative ale Trezoreriei Statului, în perioada 4 - 21 martie 2019 prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, din mediul urban iar în perioada 4 - 20 martie 2019 din mediul rural.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.
"Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile şi nu mai pot fi anulate. Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune", precizează MFP.
Citește și: Finanțele nu renunță la împrumuturi. Suma stabilită pentru luna februarie
Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitate.
Potrivit Ministerului Finanţelor, emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua pe parcursul anului 2019 iar în fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni. Maturităţile vor fi stabilite în funcţie de interesul manifestat de investitori.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat recent că la emisiunea de titluri de stat din ianuarie 11.000 de deponenţi au realizat subscrieri de aproximativ 700 de milioane de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Economistul Adrian Negrescu...
Condiţiile meteo din ultimele zile impun luarea de...
Regimul de impozitare al...
Comerțul electronic continuă să...
La aproape trei ani după ce...
Bijuterii evaluate la peste un...
Taxa pe stâlp a revenit în...
Institutul Naţional de...
Primarul Craiovei, Lia Olguța...
Preşedintele Nicuşor Dan nu a...
Aurul și argintul nu mai sunt simple instrumente de...
Administrația de la Washington...
Prefectura Alba a informat...
Fostul președinte venezuelean...
Zăpada paralizează...
Suveranitatea economică pe care...
Înmatriculările de automobile electrice au crescut cu...
Raportul Artmark arată o creștere de peste 11% față de...
Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 1,5%, în...
Anunțul publicat de Autoritatea...
Un trader misterios a câştigat...
Prețul Bitcoin începe să crească, înainte de publicarea...
Preşedintele Nicuşor Dan...