Pensii, informaţiile momentului: Cuantum, pensionare anticipată, număr persoane ieşite din sistem

Autor: Mihai Ciobanu
Data actualizării:
Data publicării:
Vin cifrele momentului despre pensii, de la Institutul Naţional de Statistică.

Un număr de 495.000 persoane au intrat, în cursul anului 2021, în categoria pensionarilor, în timp ce 573.000 persoane au ieşit din sistemul de plată, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.

Numărul mediu al pensionarilor, în cursul anului 2021, a fost de 5,079 milioane persoane, în scădere faţă de anul anterior cu 49.000 persoane. Numărul pensionarilor a scăzut la cei proveniţi din fostul sistem pentru agricultori cu 13,6%, iar la cei de asigurări sociale de stat cu 0,4%.

Pensionarii de asigurări sociale de stat au reprezentat 91,6% din totalul pensionarilor, ponderea lor fiind mai mare cu 0,4 puncte procentuale faţă de anul 2020. Pensionarii proveniţi din fostul sistem pentru agricultori au reprezentat 4,5% faţă de 5,2% în anul 2020.

Comparativ cu anul precedent, în 2021 s-a observat creşterea numărului pensionarilor cu pensie anticipată parţial (+8,8%) şi scăderea numărului de pensionari cu pensie anticipată (-18,7%), de invaliditate (-9,1%) şi de urmaş (-2,1%).

Pensionarii cuprinşi în categoria de pensie anticipată şi anticipată parţial au reprezentat 2,2%, numărul lor fiind mai mare cu 5.000 persoane faţă de anul anterior, transmite Agerpres.

Citeşte şi: Controversă cu amânarea ratelor. Sprijin real sau capcană? Răspunsuri la întrebarea momentului

Potrivit INS, anul trecut sumele cuvenite drept pensii au fost de peste 101,529 miliarde lei, cu 10% mai mari comparativ cu 2020, iar impozitul aferent veniturilor din pensii a fost de 1,855 miliarde lei.

În 2021 s-au acordat indemnizaţii şi sporuri veteranilor, invalizilor şi văduvelor de război în sumă de 323,98 milioane lei. Numărul mediu al beneficiarilor a fost de 34.000 persoane, revenind în medie pe lună 784 lei pe o persoană. Indemnizaţia lunară a fost cu 8,9% mai mare faţă de cea din anul 2020.

Pensia medie lunară a fost în anul 2021 de 1.666 lei, mai mare cu 11,1% comparativ cu cea din 2020

 

Pe categoriile de pensii de asigurări sociale, s-au înregistrat creşteri la pensionarii proveniţi din asigurări sociale de stat (+10,5%), la cei proveniţi din fostul sistem pentru agricultori (+9,5%) , la cei din sistemul culte (+7,0%) şi avocaţi (+2,5%).

Pensia medie de asigurări sociale a pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori a fost anul trecut de 2,5 ori mai mică comparativ cu pensia medie de asigurări sociale de stat.

"Nivelul redus al pensiei medii a pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori a influenţat negativ nivelul pensiei medii de asigurări sociale care, în varianta exclusiv pensionarii proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, era cu 2,9 puncte procentuale mai mare decât în varianta inclusiv pensionarii proveniţi din fostul sistem pentru agricultori", subliniază INS.

În anul 2020, pensia medie a pensionarilor de asigurări sociale, exclusiv pensionarii proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, a fost de 1.714 lei, în creştere cu 10,6% comparativ cu anul precedent. Pensia medie de asigurări sociale pentru limită de vârstă, în varianta inclusiv pensionarii proveniţi din fostul sistem pentru agricultori (1.857 lei) era cu 10,5% mai mare faţă de anul 2020.

Unui pensionar pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare, provenit din fostul sistem pentru agricultori, i-a revenit o pensie de 760 lei, în timp ce unui fost salariat, devenit pensionar în sistemul asigurărilor sociale de stat, pentru aceeaşi categorie de pensii, i-a revenit o pensie de 2,5 ori mai mare (1.907 lei). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel