Pensii mai mari pentru acești români! O propunere demnă la laudă

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
O inițiată ce merită toată admirația
O inițiată ce merită toată admirația
Potrivit unui proiect de ordonanță, persoanele care au realizat stagiul minim de cotizare, dar care continuă să lucreze și după împlinirea vârstei standard de pensionare ar urma să primească anumite stimulente din partea statului.

Mai exact, conform documentului, punctajul lunar realizat în perioada de după împlinirea condițiilor de pensionare se va majora cu 50%, ceea ce înseamnă că vor beneficia de pensii mai mari când vor decide să se retragă din activitate. 

“Pentru asiguraţii care au realizat stagiul minim de cotizare şi care contribuie la sistemul public de pensii după împlinirea vârstei standard de pensionare (…), punctajul lunar realizat în perioada respectivă se majorează cu 50%”, se arată în proiectul de de OUG, ce poate fi consultat aici

De fapt, propunerea are menirea de a motiva persoanele să rămână în câmpul muncii și după îndeplinirea vârstei standard de pensionare, ceea ce înseamnă și perioade mai lungi de contribuție, ceea ce se va reflecta, în mod direct, în valoarea pensiei.

Și în prezent, cei care decid să lucreze după împlinirea vârstei standard de pensionare beneficiază de majorarea punctajului lunar realizat în perioada respectivă, doar că valoarea majorării este de doar 0,5%, scrie Avocatnet.

Citește și Pensii 2021. De mâine se aplică o nouă reducere a vârstei de pensionare

Potrivit Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, vârsta standard de pensionare este diferită pentru femei și bărbați. În cazul bărbaților, lucrurile sunt simple: vârsta standard de pensionare este de 65 de ani.

Pe de altă parte, în cazul femeilor, vârsta standard de pensionare este de 63 de ani, însă va fi atinsă treptat, prin eșalonare, până în 2030. Astfel, în acest an de exemplu, femeile nu vor trebui să aștepte să ajungă la la 63 de ani pentru a se pensiona, ci vor putea să o facă la 61 de ani trecuți. De exemplu, din noiembrie 2021, femeile se vor putea pensiona la 61 de ani și opt luni.

Același proiect de OUG urmează să prelungească perioada până la care angajatorii trebuie să aducă locurile de muncă în condiții deosebite la condiții normale, respectiv până la data de 1 septembrie 2023. Termenul actual este data de 1 septembrie 2021.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Miniștrii cabinetului Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Ilie Bolojan, în Parlamentul României / Foto: George Călin / Inquam Photos
Dolari. Freepik.com
Elon Musk / Foto: Casa Albă / Flickr
Câmp petrolier / FOTO: Freepik
Casă de schimb valutar
Contor electric
Gabriel Biris
Factură energie electrică
ROBOR
Protest al angajaților MIPE
Ștampilă de vot / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Aramco

Surpriză totală, saudiții scumpesc petrolul

Arabia Saudită majorează prețurile la țiței pentru toate...

Cazino
Oameni traversează strada
Membrii SANITAS sunt nemulțumiți
Freepik.com
Carrefour
Dumitru Costin, BNS
Medicamente / Foto: Freepik
Bursa de Valori București
Banca Naționala a României
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 17 şi 23 de grade.
Centru de date / Foto: Freepik
Wang Yi
Programul Casa Verde Fotovoltaice

pixel