PENSII. Modificări importante pentru o categorie de pensionari

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
O posibilitate acordată pentru o perioadă de cinci ani
O posibilitate acordată pentru o perioadă de cinci ani
În Senat a fost depus spre dezbatere un proiect de act normativ care vizează modificarea mai multor aspecte privitoare la pensiile militare de stat. 

Inițiativa legislativă propune, printre altele, eliminarea pensiei de serviciu anticipată parțială pentru militari și polițiști, dar și majorarea vârste minime de pensionare pentru aceste două categorii de salariați. În plus, proiectul de act normativ oferă, de asemenea, posibilitatea angajaților Ministerului Afacerilor Interne și celor ai Ministerului Apărării Naționale de a lucra și după retragerea din activitate.

Astfel, în cazul în care măsurile cuprinse în document vor fi aprobate de Parlament, salariații MAI și MApN vor putea solicita continuarea activității și după împlinirea vârstei standard de pensionare (60 de ani), dar numai pentru o perioadă de cinci ani. Pentru fiecare an în plus lucrat în aceste condiții, se va adăuga un spor de 2% la pensia cuvenită.

O singură condiție

Inițiatorii au înscris însă și o condiție: militarii și polițiștii vor putea să-și continua munca, numai dacă starea lor de sănătate le va permite să îndeplinească activitățile conforme postului ocupat.

Citește și Majorarea punctului de pensie, în Camera Deputaților

“Militarii și polițiștii care au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă pot fi menținuți în activitate, la cerere, după împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă starea de sănătate le permite rezolvarea în bune condiții a atribuțiilor ce le revin, pentru o perioadă cuprinsă între 3 și 5 ani, urmând ca pentru fiecare an să primească un spor de 2 la sută la pensia militară de stat”, menționează propunerea legislativă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF. Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Aur. Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Freepik.com
O familie se uită la o mașină expusă într-un showroom / Foto: Freepik
Schimb valutar / Foto: Freepik
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Reforma fiscală 2026: scenariile posibile după verdictul CCR

După verdictul Curții Constituționale privind legea din...

Banca Națională a României

Banca Naţională a României va avea un nou casier central

Banca Naţională a României (BNR) va avea un nou casier...

Banca Nationala a României
Platforma online pentru PNRR / Foto: Freepik
Călători în gară / Foto: Freepik
Helical Fusion
Ghișeu / Foto: Freepik
Germania / FOTO: Unsplash

Valul insolvenţelor cuprinde Germania

Insolvenţele ar urma să crească semnificativ, din cauza...

Freepik.com
Bani / Foto: DCBusiness
Keir Starmer, Friedrich Merz, Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski
L'Oreal, sediul central, Paris
Ilie Bolojan, Ciprian Ciucu și Ludovic Orban, la anunțarea rezultatelor parțiale ale alegerilor locale / Foto: George Călin / Inquam Photos
Cadastru / Foto: Freepik
Contabili / Foto: Freepik
Buletin de vot / FOTO: Facebook AEP
Barajul Paltinu
Aeroportul Otopeni
Transelectrica

ANRE a dat drumul la licențe. Ce se schimbă în energie

ANRE a aprobat noi licențe în energie și gaze și...

Lingouri și monezi din argint

Argintul se apropie vertiginos de 60$ uncia

Argintul atinge un nou maxim istoric la 59,33 dolari...

Cupola care acoperă sarcofagul centralei nucleare de la Cernobîl, avariată de o dronă / Foto: AIEA / Twitter
Foto: Pexels.com

pixel