Pensiile militare. Ministru, mesaj ferm: Nu face România altfel decât ceea ce se întâmplă la nivel internațional
Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Ministrul Muncii a făcut precizări pe tema discuţiilor privind o eventuală includere a pensiilor militare în reforma pensiilor speciale. 

Marius Budăi, ministrul Muncii, a transmis, zilele trecute, un nou mesaj liniştitor pentru pensionarii militari. Precizările ministrului vin în contextul în care se discută, în ultima perioadă, despre o posibilă includere a pensiilor militare în reforma pensiilor speciale.

„Pensiile militare nu sunt pensii speciale, pensiile militare sunt în conformitate cu reglementările internaționale. Noi avem și suntem membri NATO, vom proceda ca atare și cu experiența internațională nu face România altfel decât ceea ce se întâmplă la nivel internațional”, a declarat, vineri, Marius Budăi, în cadrul unui interviu acordat postului Europa FM.

 

Citeşte şi: Pensii militare. Cum se stabileşte pensia de urmaş şi care este cuantumul ei

 

Dispozițiile Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat referitoare la pensia de urmaș sunt prevăzute în articolele 47-58 ale actului normativ. Conform acestora, pensia de urmaș se cuvine copiilor și soțului supraviețuitor dacă susținătorul, la data decesului, era pensionar sau îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii militare de stat.

Soțul supraviețuitor care are dreptul la o pensie proprie și îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru obținerea pensiei de urmaș după soțul decedat poate opta pentru cea mai avantajoasă pensie.

* Copiii au dreptul la pensie de urmaș: 

♦ până la împlinirea vârstei de 16 ani; 

♦ dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani;

♦ pe toată durata invalidității de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situațiile prevăzute anterior.

Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș pe tot timpul vieții, la împlinirea vârstei prevăzute în anexa la lege. Referitor la această dispoziție, reamintim faptul că militarii au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

♦ au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă; 

♦ au o vechime efectivă de cel puțin 25 de ani, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu.

Vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă este de 60 de ani, dar aceasta se atinge prin creșterea eșalonată prevăzută în anexă. De exemplu, în luna martie 2021, vârsta standard de pensionare este de 57 de ani și șapte luni și o împlinesc persoanele născute în septembrie 1963.

Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș dacă durata căsătoriei cu persoana decedată a fost de cel puțin 15 ani și nu realizează venituri lunare provenite dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de 35% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Dacă durata căsătoriei a fost mai mică de 15 ani, dar de cel puțin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaș cuvenite soțului supraviețuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus.

Pe perioada în care este invalid de gradul I sau II, soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș, indiferent de vârstă, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin un an.

De asemenea, indiferent de vârsta și de durata căsătoriei, soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș dacă decesul soțului susținător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli contractate în timpul și din cauza îndeplinirii serviciului militar/serviciului, asimilată unei boli profesionale, și dacă nu realizează venituri lunare pentru care asigurarea este obligatorie ori dacă acestea sunt mai mici de 35% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, potrivit presamil.ro.

În cazul în care nu îndeplinește condițiile menționate mai sus – referitoare la vârstă, durata căsătoriei și invaliditate – soțul supraviețuitor beneficiază de pensie de urmaș pe o perioadă de șase luni de la data decesului soțului susținător, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare pentru care asigurarea este obligatorie ori acestea sunt mai mici de 35% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Pensia de urmaș se stabilește, după caz, din: 

♦ pensia de serviciu pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condițiile legii, susținătorul decedat;

♦ pensia de invaliditate de gradul I, în cazul în care decesul susținătorului a survenit înaintea îndeplinirii condițiilor pentru obținerea pensiei de serviciu pentru limită de vârstă.

Cuantumul pensiei de urmaș se stabilește procentual din pensia susținătorului, în funcție de numărul urmașilor îndreptățiți, astfel:

♦ 50% – pentru un singur urmaș; 

♦ 75% – pentru doi urmași; 

♦ 100% – pentru trei sau mai mulți urmași.

În cazul orfanilor de ambii părinți, cuantumul pensiei de urmaș se stabilește prin însumarea drepturilor de pensie de urmaș calculate după fiecare părinte.

De o pensie de urmaș egală cu baza de calcul prevăzută de lege beneficiază urmașii militarilor în activitate sau în rezervă, mobilizați sau concentrați în unități militare, decedați ca urmare a unor acțiuni specifice, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul și din cauza serviciului sau a unor misiuni și operații în afara teritoriului român.

De o asemenea pensie, egală cu baza de calcul, beneficiază, dacă optează pentru aceasta, și urmașii cărora li s-a deschis dreptul la pensie de urmaș în sistemul public de pensii, în cazul în care susținătorii au decedat în condițiile menționate anterior.

În situația în care nu există urmași, dacă cel decedat era singurul susținător al părinților săi, aceștia vor beneficia de jumătate din pensia de urmaș egală cu baza de calcul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Compania de audit a Trump Media, acuzată de fraudă

Firma de audit a Trump Media, compania care conduce...

Datoria guvernamentală a sărit de 52% din PIB

Ministerul Finanţelor a publicat cifrele privind...


pixel