Planificați pensionarea anticipată în 2023? Iată cum!

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Informatii utile. Foto: Pexels.com
Informatii utile. Foto: Pexels.com
Navigarea în procesul de pensie anticipată poate fi copleșitoare și dificilă. Cu atâtea prevederi și restricții, este greu să știi dacă ești eligibil pentru o pensie anticipată sau o pensie parțial anticipată. Înțelegerea condițiilor pentru obținerea unei pensii anticipate sau a unei pensii parțiale poate fi complicată, dar în articolul de mai jos aveți toți pașii care trebuie urmați.

Condiţii pentru obţinerea unei pensii anticipate şi a unei pensii anticipate parţial

Pensia anticipată se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puţin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de prezenta lege.

La stabilirea stagiului de cotizare necesar acordării pensiei anticipate nu se iau în considerare perioadele asimilate de tipul armată, facultate, pensie de invaliditate

La data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plății pensiei anticipate.

Transformarea pensiei anticipate în pensie pentru limită de vârstă se face din oficiu.

Pensia anticipată parţială se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani.

La stabilirea stagiului de cotizare necesar acordării pensiei anticipate partială nu se iau în considerare perioadele asimilate de tipul armata, facultate, pensie de invaliditate

Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă datorită extracţiei şi prelucrării minereurilor neferoase cu conţinut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, respectiv Baia Mare, Copşa Mică şi Zlatna, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare. Aceste prevederi se aplică până la data de 31 decembrie 2030.

La data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată parţială se transformă în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin eliminarea şi prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plăţii pensiei anticipate parţiale.

Transformarea pensiei anticipate parţiale în pensie pentru limită de vârstă se face din oficiu.

Calculul pensiei anticipate şi a pensiei anticipate parţiale

Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte în aceleaşi condiţii în care se stabileşte cel al pensiei pentru limită de vârstă.

Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă care s-ar fi cuvenit, prin diminuarea acestuia cu 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, până la îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă.

Acte necesare pentru înscrierea la pensie anticipata si pensie anticipată partială

Cererea de pensionare, însoţită de actele doveditoare, se depune la casa de pensii competentă teritorial în funcţie de domiciliul solicitantului, începând cu data îndeplinirii condiţiilor de pensionare.

Solicitantul poate fi persoana îndreptăţită, tutorele acesteia, curatorul acesteia, persoana căreia i s-a încredinţat sau i s-a dat în plasament copilul minor, precum şi mandatarul, desemnat prin procură specială, în situaţia în care este mandatat şi să încaseze drepturile de pensie.

Prin domiciliul persoanei solicitante se înţelege locul unde o persoană îşi are locuinţa statornică sau principală şi se dovedește cu actul de identitate.

Actele necesare pentru înscrierea la pensie anticipata sau anticipata partială

  • cerere tip pentru înscrierea la pensie ;

  • carnetul de muncă (original şi copie);

  • carnetul de muncă pentru membrii CAP (original şi copie);

  • carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original şi copie);

  • alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată;

  • actele de stare civilă ale solicitantului: BI/CI, certificat de naştere şi de căsătorie (original şi copie);

  • livretul militar (original şi copie);

  • diploma de absolvire a învăţământului universitar (original şi copie) şi adeverinţa din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi;

  • dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ universitar din străinătate;

  • adeverință privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă (original);

  • adeverință privind condiţiile de muncă deosebite, speciale şi/sau alte condiţii (original);

  • procură specială, pentru mandatar (original şi copie);

  • acte pentru dovedirea calității de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990 , republicat, şi/sau al Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;

  • adeverinţă care să ateste perioadele de activitate realizate după data de 1 ianuarie 2011 (original);

  • dovada încetării calităţii de asigurat în cazul înscrierii la pensie anticipată sau pensie anticipată parţială, pentru persoanele care, la data solicitării, nu mai au calitatea de asigurat (original);

  • alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie;

  • Procura specială urmează să fie emisă în următoarele condiții:

  • Pentru cetățenii străini cu domiciliul în străinătate, procura specială poate fi eliberată pe teritoriul statului de domiciliu, după cum urmează:

  • în cazul statelor semnatare ale Convenției de la Haga procura este valabilă numai dacă este însoțită de apostila eliberată de către autoritatea competentă, potrivit legislației naționale a statului de la care emană documentul;

  • în cazul statelor cu care România are încheiate tratate sau convenții de asistență juridică bilaterală în acest domeniu, procura este valabilă fără nici o alta formalitate.

Pentru cetățenii români cu domiciliul în strainatate, procura specială poate fi eliberată pe teritoriul statului de domiciliu în condițiile prevăzute mai sus, precum și de misiunile diplomatice sau de oficiile consulare ale României

Atât pentru cetățenii străini, cât și pentru cetățenii români este valabilă procura specială emisă de notarii publici de pe teritoriul României.

Procura specială trebuie să conțină următoarele documente:

  • numele, prenumele, cetățenia, data și locul nașterii, domiciliul și actul de identitate ale titularului dreptului la pensie;

  • numele, prenumele, datele de identificare ale mandatarului;

  • obiectul mandatului (întocmirea dosarului de pensie, deschiderea contului curent personal, încasarea pensiei pentru plăți restante, semnarea extrasului de cont);

  • precizarea că mandatarul are obligațiile ce revin titularului, inclusive cea de a anunță în termen casei de pensii orice schimbare intervenită în situația titularului, de natură să modifice sau să înceteze dreptul la pensie.

Procura specială care nu este emisă în limba română, precum și apostila (când este cazul) vor fi traduse și legalizate.

Procura este valabilă 18 luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel