Pensionare anticipată cu doi ani, fără penalizări. Mai mulți români vor putea beneficia de facilitate

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
În România este posibil ca unii salariați să poată ieși la pensie anticipat fără penalizare.

Este vorba despre localitățile unde poluarea este mare și unde locuitorii acestora se pot pensiona anticipat fără să fie penalizați.

Trei localități urmează să se adauge listei deja existente a celor unde locuitorii lor se pot pensiona anticipat fără penalizare dacă au trăit în aceste localități cel puțin trei decenii. Legea permite ca aceștia să beneficieze de o reducere a vârstei standard de pensionare cu doi ani, dat fiind nivelul poluării de acolo, potrivit unui proiect de lege ce a primit marți propunere de adoptare la Camera Deputaților,care va da votul final în Parlament.

Proiectul de lege va adăuga alte trei localități listei celor poluate, locuitorii acestora și cei din apropierea lor (cei de pe o rază de opt kilometri) putând să iasă la pensie cu doi ani mai repede, fără să sufere penalizări.

Mai exact, locuitorilor aflați deja pe lista ce permite reducerea vârstei de pensionare din cauza mediului poluat în care au trăit peste 30 de ani li se vor alătura și cei din Turburea, judeţul Gorj, din Borsec, judeţul Harghita, și cei din Grinţieş, judeţul Neamţ.

Legea pensiilor (263/2010) prevede că cei ce au locuit multă vreme în anumite zone poluate pot să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare, fără a li se aplica penalizările ce, în mod normal, se aplică în situația pensiei anticipate parțiale, notează Avocatnet. În cazul pensionării anticipate parțiale se aplică o scădere procentuală a cuantumului pensiei.

Extinderea listei localităților poluate este necesară, potrivit parlamentarilor, deoarece în comuna Grinţieş este cel mai mare zăcământ de uraniu din întreaga ţară, exploatat până în anii 2000, iar în localitatea Borsec a funcționat, ani la rând, mina cu același nume, iar din cauza activității de extracție, preparare și ardere a cărbunelui, oamenii din zonă au fost expuși noxelor și pulberilor cu efect nociv asupra organismului.

Cea mai recentă modificare a listei localităților poluate în care se poate ieși mai devreme la pensie a avut loc la sfârșitul lunii mai, fiind, după calculele redacției noastre, cea de-a opta din ultima perioadă.

Citește și: Recalcularea pensiilor. Cine poate cere și ce documente sunt necesare

Legea pensiilor permite românilor să ceară recalcularea pensiilor.

Cei care decid să lucreze și după vârsta de pensionare au dreptul, tot conform legii, să depună și cerere pentru recalcularea pensiei, astfel că sumele plătite suplimentar de angajat pentru asigurările sociale, să fie adăugate la calculul pensiei.

Astfel, cei care au realizat stagii de cotizare și după vârsta de pensionare au dreptul de a li se recalcula pensia conform art.107 din actuala Lege a pensiilor. 
 
Potrivit Legii nr.263/2010 "Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege și prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia (...)".

Cei care au dreptul la recalculare pensiei sunt și cei care dintr-un motiv sau altul nu au depus la Casa de Pensii toate documentele necesare pentru stabilirea corectă a pensiei, documente precum adeverințe de vechime ori de studii, ceea ce înseamnă că la recalculare, pensia să fie mai mare.

Așadar, pentru a putea cere recalculare pensiei trebuie depusă o cerere care va fi însoțită de adeverințele de vechime sau de studii.

Conform Legii pensiilor la art. 107 se spune că: "Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia. Pensionarii pentru limita de vârstă care, după dată înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicită recalcularea pensiei, în condițiile legii".

Când se primește pensia recalculată 

Acest lucru este reglementat tot de articolul menționat mai sus și care spune că pensiile recalculare se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.

Trebuie reținut faptul că în acest moment este încă în vigoare Legea pensiilor nr.263/2010, noua Lege a pensiilor 127/2019 urmează să intre în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2023, după ce a fost amânată aplicarea acesteia prin OUG 8/2021 cu toate că fusese programată intrarea în vigoare pentru data de 1 septembrie 2021.

Menționăm acest lucru deoarece conform noii legi recalcularea va fi posibilă doar o dată pe an. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Victor Negrescu
Emmanuel Macron, la Davos, în timpul discursului / Foto: WEF
Alexandru Nazare
Bancnote și lingouri de aur / Foto: Freepik
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com
Uzină Renault / Foto: Renault
Florin Bănică

Programul Rabla, în discuție la nivel de Guvern și Minister

Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM),...

Mariusz Kozlowski, CEO Paralela 45
Donald Trump
Șantier / Foto: Freepik
Banca Nationala a României
România, pe harta marilor investitori
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
Ministerul Finanțelor
Vladimir Putin în timpul unei vizite la o uzină de armament din Perm / Foto: kremlin.ru

De ce Rusia a tăiat 10% din cheltuielile pentru apărare

Rusia a redus semnificativ cheltuielile bugetare în luna...

Banca Naționala a României
Forumul Economic Mondial de la Davos

Roxana Mânzatu participă la reuniunea de la Davos

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru...

Exploatare minieră de suprafață / Foto: Freepik
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Stație trafo
Jens-Frederik NIELSEN, premierul Groenlandei
Avertizarea de ger, prelungită de meteorologi

ANM: val de frig prelungit până pe 22 ianuarie

România intră într-o perioadă prelungită de ger, după ce...

Donald Trump
Mark Carney, premierul Canadei, și Xi Jinping, președintele Chinei
Contor de gaze și energie electrică

pixel