Pensionarii, angajați de urgenţă! Cine ar fi obligat să facă acest lucru

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Pensionarii s-ar putea angaja consilieri
Pensionarii s-ar putea angaja consilieri
Companiile cu cifră de afaceri mai mare de 5 milioane de lei, aproximativ 1,1 milioane de euro, sunt obligate să angajeze pensionari pe post de consilieri.

Obligația suplimentară pentru acestea este prevăzută într-o inițiativă legislativă a cetățenilor (propunere legislativă privind valorificarea experienței profesionale acumulată de persoanele de vârsta a III-a prin angajarea în sectorul privat) ce a fost publicată recent în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 122/2019.

Deocamdată proiectul este în fază incipientă dar se va transforma într-un act normativ. Astfel, după publicarea în Monitorul Oficial, acesta are nevoie, pentru a se putea aplica, de strângerea a cel puțin 100.000 de semnături aparținând unor cetățeni cu drept de vot ce susțin această inițiativă, de votul favorabil al Parlamentului, de acordul președintelui țării și de publicare în Monitorul Oficial, conform Avocatnet.

În cazul în care această inițiativă cetățenească va ajunge să se aplice, firmele private din România care au înregistrat, la sfârșitul lui 2018, cifre de afaceri de peste cinci milioane de lei vor fi obligate să angajeze pensionari în calitate de consilieri.

Acesată inițiativă va trebui semnată de cel puțin 100.000 de votanți și aprobată de Parlament și de președintele Klaus Iohannis.

Citește și:DECIZIE. Unde se duc banii strânşi la Pilonul II de pensii 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Birou. Foto: Freepik.com
Uniunea Europeana

UE accelerează reformele pentru a face față Chinei și SUA

O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...

Freepik.com
Foto: Pexels.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Mihai Ciobanu

Turismul din România e în recesiune tehnică

Turismul în România se află în recesiune tehnică pentru...

Oferta PPC Energie
Freepik.com

Guvernul introduce reguli noi pentru piața de capital

Guvernul a adoptat un proiect de lege care actualizează...

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Foto: Freepik.com
Bani
Aeroport / sursa foto: Freepik.com

Atenționare de călătorie în Franţa

Cod roșu de ploi, inundații și vânt puternic (Furtuna NILS).

SMR
Draoș Pavăl
Palatul Victoria

Cum vrea statul să aducă banii diasporei în economie

Legea relansării economice introduce un mecanism dedicat...

Ministerul de Finanțe
Carrefour
Bursa de Valori București
Foto: Freepik
Lingouri de aur
Bitcoin / Foto: Freepik
Dan Vardie
 Nevsky Prospekt, Sankt Petersburg / Foto: Pedro Szekely / Flickr
Sediul Organizației Națiunilor Unite / Foto: Maximilian Goldmann / Flickr
Grafică: Oana Pavelescu
Rafinarie. Foto: Freepik.com
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Freepik.com
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro

pixel