Pentru prima oară un tetraplegic a mers cu un exoschelet controlat cu gândul VIDEO

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Un tânăr tetraplegic, în vârstă de 28 de ani, poate să-mi miște picioarele și mâinile datorită unui exoschelet controlat cu ajutorul unui implant cerebral non invaziv.

Este pentru prima oară când o persoană tetraplegică își poate controla cele patru membre prin intermediul unui exoschelet controlat doar cu gândul.

Acest lucru este posibil grație unui implant constituit din 64 de electrozi, care a fost construit de medicii și cercetătorii de la Clinatec, centru de cercetare biomedicală din Grenoble.

”Chiar dacă implantul a necesitat o intervenție chirurgicală, acesta nu este unul invaziv, față de alte dispozitive”, a ținut să precizeze Alim-Louis Benabid, principalul autor al cercetării. Implantul a fost plasat în zona sesnorimotrice superioară a celor două părți a cortexului, pentru a colecta activitatea creierului pacientului atunci când se gândește să facă o mișcare”.

Nu e o fiinţă reală, dar are o avere de sute de milioane de dolari

Această activitate este transmisă prin unde radio unui computer plasat în spatele exoscheletului care susține pacientul, este decodat prin algoritmi care au la bază algoritmi bazați pe inteligența artificială.

Provocarea: mobilitatea fină

Pacientul controlează mișcările în timp real, lucru posibil după o muncă și antrenamente care au durat doi ani, pacientul poate să facă câțiva pași și să controleze rotația pumnului, să stea jos sau în picioare.

Chesiunea pe care cercectătorii o urmăresc la ora acrtuală este dacă cortexul va învăța ce face persoana și își va îmbunătăți activitatea, în special pentru a controla mai bine strânsoarea mâinilor.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Document. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...

Freepik.com
Moscova / Foto: Freepik
Strângere de mână / FOTO: Freepik

Avantajele şi dezavantajele acordului UE - Mercosur. Analiză

Acordul de liber schimb dintre UE şi Mercosur are o...

Birou. Foto: Freepik.com

Prăpastie salarială: 12.931 lei în IT vs 3.403 lei în HoReCa

IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...

Bani
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia

China a suspendat importurile de energie electrică din...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vladimir Putin / Foto: Kremlin
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Șofer / sursa: Freepik.com
Agricultura. Foto: Freepik.com
Shein / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr

pixel