Perspective sumbre pentru Bursele internaționale, pentru următorii doi ani

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Urmează doi ani complicați, cred analiștii
Urmează doi ani complicați, cred analiștii
Bursele internaţionale ar putea înregistra scăderi cuprinse între 10% până la finalul acestui an şi până la peste 20% în 2022, din cauza creşterii inflaţiei, a scumpirii energiei şi a problemelor din lanţul de aprovizionare, potrivit unui sondaj realizat de Casa de brokeraj XTB România.

Casa de brokeraj a întrebat 11 analişti, investitori şi cunoscători ai pieţelor de capital din România care sunt perspectivele pentru bursele globale până la final de an şi în 2022 şi dacă vine sau nu Marea Corecţie pe burse.

"Deşi părerile sunt împărţite, sunt anticipate scăderi pe bursele internaţionale între 10% până la finalul acestui an şi până la peste 20% în 2022, din cauza creşterii inflaţiei, a scumpirii energiei şi a problemelor din lanţul de aprovizionare. Aceştia îndeamnă la prudenţă şi la investiţii diversificate, în baza unor strategii bine gândite, inclusiv imobiliare, companii ce produc materiale, energie, bănci, bunuri de consum", se arată în comunicatul XTB România.

Sondajul în rândul specialiştilor a fost realizat în contextul organizării de către XTB a conferinţei online despre investiţii Investors' Day, ce va fi transmisă live miercuri, 10 noiembrie.

"Optimismul investitorilor e aparent de nezdruncinat: dacă nici recrudescenţa cazurilor în Europa, criza logistică, inflaţia sau unele surprize la nivelul raportărilor de profit nu au oprit trendul ascendent al burselor, ce ar putea-o face? Întrebările care fac paralele istorice au o relevanţă limitată: trecem printr-o perioadă diferită, fără echivalent perfect în trecut. Cu toate acestea, tensiunile generate de direcţia unică, anumiţi indicatori de participare şi sentiment şi chiar şi posibilitatea vânzărilor de acţiuni Tesla (potrivit sondajului de pe Twitter) sugerează un risc peste medie al unor corecţii de peste 10% înainte de finele anului", consideră Claudiu Cazacu, consulting strategist în cadrul XTB România, casă de brokeraj pe bursele internaţionale.

Radu Puiu, financial analyst în cadrul XTB România, susţine că ignorarea riscului legat de inflaţie ar putea fi o greşeală, deoarece creşterile anterioare ale ratei inflaţiei s-au aliniat cu perioade de creştere economică mai slabă, corecţii bursiere sau chiar crahuri. "Creşterea costului vieţii este un subiect fierbinte la nivel global pentru ultimul trimestru al anului 2021. Este inflaţia un efect temporar al redresării după pandemie sau este un fenomen de durată? Răspunsul pentru ambele întrebări ar putea fi pozitiv, diferenţele apărând în funcţie de sector. Unele sectoare vor înregistra creşteri temporare ale preţurilor cauzate de problemele cu lanţurile de aprovizionare şi de alte blocaje. Când operaţiunile revin la normal, preţurile s-ar putea normaliza. Dar factori precum costul energiei şi disponibilitatea şoferilor de camion vor avea un efect pe termen lung asupra unor sectoare precum industria siderurgică consumatoare de energie şi sectorul de retail dependent de logistică. Costurile ridicate susţinute vor fi în mod inevitabil transferate asupra consumatorilor", a precizat Radu Puiu.

Plus 4000%: Criptomoneda vedetă a lunii octombrie. Evoluție SPECTACULOASĂ

De asemenea, tranziţia energetică ar putea duce la creşterea preţurilor pe termen lung. Taxele pe carbon şi costul conformării cu noile reglementări vor majora costul aprovizionării şi, din nou, consumatorii vor plăti. În 2022, se aşteaptă o încetinire a creşterii economice la nivel extins, pe măsură ce realitatea se instalează după un impuls iniţial post-Covid.

Potrivit sursei citate, în următoarele luni, atenţia se va orienta asupra băncilor centrale pentru a vedea modalitatea de răspuns. "După ce Rezerva Federală din SUA a anunţat începutul procesului de reducere a programului de achiziţii de obligaţiuni, investitorii anticipează că banca centrală va recurge la o majorare a ratei până în iulie anul viitor. Acest aspect ar putea fi extrem de important pentru evoluţia pieţelor, întrucât continuarea mişcării ascendente actuale sau chiar dezvoltarea unei perioade de consolidare ar putea fi condiţionate de menţinerea unor politici monetare relaxate, care să ofere destulă lichiditate pentru pieţe", consideră Puiu.

La rândul său, Valentin Dragu, investitor in piaţa de capital şi consilier în investiţii, susţine că sunt şanse foarte mari ca, începând cu februarie 2022, piaţa de capital să anticipeze problemele care se vor agrava, probleme ce ţin de întreruperea lanţurilor de aprovizionare şi de creşterea accelerată a inflaţiei. "Consider că februarie va accelera tapperingul şi în lunile iulie-august vom putea avea o primă intervenţie pe creşterea dobânzii de politică monetară, ceea ce va duce la o creştere a dobânzilor la credite şi la un impact pe companiile neprofitabile, care se bazează pe un credit ieftin. În concluzie, da, vom avea o corecţie care se va întinde pe câteva luni începând cu februarie şi continuând cu martie-aprilie-mai, după care va urma o consolidare la nivelul de jos , atins în urma corecţiei, după care în noiembrie-decembrie 2022 vom reveni pe creştere", crede Valentin Dragu, creatorul Grupului de Facebook - Investitorul Corporatist.

Prețul cărbunelui în China ajunge la un nivel record

Valentin Nedelcu, fondatorul comunităţii Stiinţabanilor, spune că după un an 2021 foarte bun trebuie să ne pregătim să intrăm într-un an 2022 plin de incertitudini. "Dacă în a doua jumătate a anului 2020 şi la început de 2021 direcţia a fost destul de uşor de anticipat, şi anume creştere economică şi o inflaţie în creştere, pentru 2022, direcţia este mult mai greu de identificat. Vom avea inflaţie tranzitorie sau am intrat într-o perioadă mai lungă inflaţionistă? Criza medicală va trece sau va reveni în noi şi noi valuri? Va reuşi economia să regleze problemele din lanţurile de aprovizionare şi cele legate de scumpirea energie sau problemele se vor acutiza? Sunt prea multe întrebări care în acest moment îşi aşteaptă răspunsurile. Consider că cea mai bună abordare a anului 2022, din punct de vedere investiţional, este una prudentă, cu un portofoliu diversificat şi cu ceva cash pregătit pentru eventuale corecţii", opinează Valentin Nedelcu.

Şi Mihai Constantinescu, coach financiar şi trainer, susţine că după un an 2021 foarte bun pentru pieţele de capital, cu creşteri de peste 10% pentru majoritatea burselor pieţelor dezvoltate, anul 2022 poate aduce o continuare a acestui trend însă cu aşteptări de creştere mult mai scăzute şi cu volatilitate. Fundamente economice bune, venituri în creştere pentru companii, costuri mici ale capitalului şi sume mari de bani disponibile pentru investiţii pot oferi suport acţiunilor, însă riscuri precum un dezechilibru între cerere şi ofertă (cererea mult mai mare decât oferta), intensificarea blocajelor în aprovizionare, creşterea foarte mare a preţurilor la energie şi mâncare şi o încetinire a economiei Chinei pot genera volatilitate crescută, apreciază analistul.

"Anul 2022 trebuie privit cu prudenţă, strategia de a investi în tranşe, cu suplimentări ale sumelor investite în perioadele de corecţie, poate fi o strategie câştigătoare, pentru investitorii pe termen lung", este de părere Constantinescu.

Bursele europene au luat-o la vale! De doi ani nu a mai fost o așa cădere

Cătălin Chivu, realizator FeelTheMarkets.ro, consideră că în acest moment este foarte dificil de anticipat evoluţia burselor în anul viitor. Deocamdată indicii americani încep luna noiembrie cu câştiguri YTD de 18%-23%, după un plus de 8% în octombrie (devenită astfel cea mai bună lună din an, venită imediat după cea mai slabă, respectiv septembrie), într-un an pe parcursul căruia au stabilit până acum valori record în foarte multe sesiuni de tranzacţionare (NASDAQ de 40 ori, DJIA de 41 iar pentru S&P500 tocmai am consemnat al 61-lea maxim istoric în 2021). "Cred însă că este foarte puţin probabil să se repete şi anul viitor creşterile puternice de pe Wall Street din acest an. Din contră, 2022 poate fi un an dificil pentru bursă, deoarece FED se pregăteşte să facă o schimbare de politică monetară şi sunt şanse să fie forţată să majoreze ratele dobânzilor mai devreme decât se aştepta (în 2023) în contextul în care şocul inflaţionist din acest an a dus la o creştere a preţurilor mărfurilor, ceea ce va face şi mai dificil pentru banca centrală să evite schimbarea politicii anul viitor, cumva de la pro-creştere la anti-inflaţie", spune Cătălin Chivu.

De asemenea, evoluţia pieţelor pentru 2022 rămâne una incertă, cu 3 mari semne de întrebare mai ales pentru zona Euro. "Va putea fi inflaţia ţinută sub control? Se va adânci criza energetică din Europa? Va reuşi imunizarea în masă şi vaccinarea să stabilizeze criza medicală provocată de COVID-19? Încă nu avem răspunsuri clare la aceste întrebări. Dar din experienţa ultimilor 13 ani am învăţat că băncile centrale s-au obişnuit să reacţioneze rapid la problemele care ar putea pune economia mondială în pericol. Din punctul meu de vedere, 2022 nu va fi lipsit de corecţii pe pieţele de capital. Totuşi, probabilitatea ca marea corecţie să apară, este destul de mică", crede investitorul Răzvan Mihai, CFTe (Certified Financial Technician).

Cu peste 16 ani de experienţă în pieţele financiare, XTB este, în prezent, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume şi o companie completă de investiţii listată pe Bursa de la Varşovia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Sebastian Burduja. Foto: Crisan Andreescu
Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik
Banca Naţională a României
Wall Street
Bună dimineața!
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...

Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz
Marcel Ciolacu

Guvernul prelungește plafonarea prețului la energie

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...

Cu mâna întinsă / FOTO: Wikipedia
Copil
Lucrător din industria petrolieră / FOTO: Freepik

Grupul MOL a semnat o înţelegere cu Kazmunaygas

Documentul a fost parafat la Budapesta de Zsolt Hernadi,...

Trenul nou a rămas în gară
Industrie. Foto: Pexels.com
Nvidia / FOTO: Freepik
LM 400 / FOTO: Flichr

Lockheed Martin lansează un nou vehicul spațial

Evenimentul va avea loc, cel mai probabil, în primele...

Marcel Boloș / Foto: Inquam Photos / George Călin
Dolari / sursa foto: Freepik.com
Dumitru Nancu

pixel