Petre Daea, discuţii cu omologul ucrainean, Mikola Solski, pe tema tranzitului cerealelor din Ucraina pe teritoriul ţării noastre

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Petre Daea / Foto: Facebook
Petre Daea / Foto: Facebook
Petre Daea, întâlnire cu omologul ucrainean, Mikola Solski, pe tema deciziei CE cu privire la importurile din Ucraina.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, l-a informat miercuri pe omologul său ucrainean, Mikola Solski, cu privire la prevederile deciziei Comisiei Europene din data de 2 mai 2023, prin care se instituie măsuri preventive excepţionale şi temporare cu privire la importurile unui număr limitat de produse din Ucraina, măsuri ce vizează grâul, porumbul, rapiţa şi seminţele de floarea soarelui.

"Ministrul Petre Daea a avut astăzi, 03 mai 2023, la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, o nouă întrevedere de lucru cu omologul său ucrainean, Mikola Solski. Prima întâlnire dintre cei doi omologi a avut loc la Bucureşti în data de 21 aprilie 2023. Aşa cum s-a agreat în cadrul discuţiilor anterioare, schimbul de informaţii dintre cele două părţi contribuie la o evidenţă corectă a datelor privind tranzitul cerealelor din Ucraina pe teritoriul ţării noastre. Totodată, cei doi omologi au convenit asupra unor comunicări săptămânale privind cantităţile de produse ieşite în tranzit din Ucraina, pentru ca România să dispună de date complete şi exacte. Ministrul Petre Daea l-a informat pe Mikola Solski asupra prevederilor deciziei Comisiei Europene din data de 2 mai 2023 prin care se instituie măsuri preventive excepţionale şi temporare cu privire la importurile unui număr limitat de produse din Ucraina. Măsurile vizează grâul, porumbul, rapiţa şi seminţele de floarea soarelui, originare din Ucraina", se spune într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Ruale (MADR).

Prin urmare, Autoritatea Vamală Română autorizează în prezent doar procedurile vamale de tranzit pentru produsele menţionate către un alt stat membru în afara celor cinci sau către ţări sau teritorii terţe. Noile reglementări se aplică în toate statele membre până la data de 5 iunie 2023.

La rândul său, ANSVSA va continua acţiunile de verificare şi, împreună cu celelalte instituţii responsabile, va colabora pentru identificarea de noi măsuri menite să eficientizeze transportul de mărfuri.

În conformitate cu recomandările Comisiei Europene privind sprijinirea rutelor de transport pentru Ucraina, ANSVSA a înfiinţat noi puncte de intrare în judeţele de la graniţa cu Ucraina şi Republica Moldova, în vederea eficientizării actului de control oficial raportat la numărul de transporturi de cereale.

Comisia Europeană a adoptat marţi măsuri preventive excepţionale şi temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina, sub garanţia excepţională a Regulamentului privind măsurile comerciale autonome, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Aceste măsuri sunt necesare având în vedere circumstanţele excepţionale ale blocajelor logistice grave cu care se confruntă cinci state membre ale Uniunii Europene. Măsurile vizează doar patru produse agricole - grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui - originare din Ucraina. Măsurile adoptate urmăresc atenuarea blocajelor logistice care implică aceste produse în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia. Măsurile vor intra în vigoare în 2 mai şi vor dura până la 5 iunie 2023.

În această perioadă, grâul, porumbul, rapiţa şi seminţele de floarea soarelui originare din Ucraina pot continua să circule liber în toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepţia celor cinci din prima linie: Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia. Produsele pot continua să circule sau să tranziteze prin aceste cinci state membre prin intermediul unui regim de tranzit vamal comun sau să ajungă într-o ţară sau un teritoriu din afara UE.

În paralel, Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Slovacia s-au angajat să-şi ridice măsurile unilaterale cu privire la grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui şi orice alte produse care provin din Ucraina.

În timp ce răspunde preocupărilor fermierilor din acele state membre învecinate cu Ucraina, măsurile susţin angajamentul ferm al UE de a sprijini Ucraina şi de a prezerva capacităţile sale de a-şi exporta cerealele, care sunt esenţiale pentru a hrăni lumea şi a menţine preţurile la alimente scăzute, în faţa dificultăţilor uriaşe cauzate de agresiunea rusă neprovocată, se menţionează în comunicat.

Aceste măsuri fac parte din pachetul general de sprijin pe care îl propune Comisia şi vor fi completate cu un sprijin financiar pentru fermierii din cele cinci state membre şi cu măsuri suplimentare pentru a facilita tranzitul exporturilor de cereale ucrainene prin intermediul căilor de solidaritate către alte state membre UE şi ţări terţe.

Comisia este pregătită să reimpună măsuri preventive după expirarea actualului Regulament privind măsurile comerciale autonome la 5 iunie 2023, atâta timp cât situaţia excepţională continuă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan în Parlament / Foto: George Călin / Inquam Photos

Moţiunea de cenzură, respinsă de Parlament

Prima moţiune de cenzură cu care s-a confruntat Guvernul...

ANRE
Curs valutar BNR
Nicușor Dan

Nicușor Dan: Fără creșterea TVA, o afirmație corectă!

Creșterea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) are...

La benzinărie / FOTO: Freepik
ROBOR scade, o veste bună
Guvenul vrea mai mulți bani

Se taie scutirile! Guvernul bagă la plată copiii și bolnavii

Guvernul pregătește eliminarea unor scutiri și deduceri...

Criză de apă în Marea Britanie / Foto: Freepik
Banca Națională a României
BVB
Cresc accizele
E.ON Drive Infrastructure
Caniculă / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Judecătorii Curții Constituționale / Foto: Arhivă
Bitcoin

Prețul Bitcoin la maxim istoric: 121.200 USD în Singapore

Bitcoin a depășit luni, pentru prima dată, pragul de...

Elma Saiz, ministrul Incluziunii, Securităţii Sociale şi Migraţiei
Canicula și instabilitatea atmosferică ne dau de furcă
Beijing
Ursula van der Leyen și Donald Trump / Foto: Casa Albă

UE vrea soluții negociate în relația comercială cu SUA

Bruxelles-ul prelungește suspendarea contramăsurilor...

Bursa de la București
Parlamentul European din Bruxelles
Foto: Pexels.com
Elon Musk / Foto: Casa Albă / Flickr
Steagul Bulgariei
Bani. Freepik.com
Parlamentul de la Budapesta

pixel