Pfizer, în cădere liberă, cu pierderi uriașe. Dar 2024 va fi altfel

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
În laboratoarele companiei Pfizer / FOTO: Pfizer
În laboratoarele companiei Pfizer / FOTO: Pfizer
Gigantul farmaceutic american Pfizer a rămas pe teren negativ în trimestrul patru, împovărat, așa cum era de așteptat, de scăderea veniturilor legate de vaccinul Comirnaty și antiviralul Paxlovid împotriva Covid-19. 

Din octombrie până la sfârșitul lunii decembrie 2023, laboratorul, unul dintre primii care a dezvoltat un vaccin împotriva coronavirusului, a înregistrat o pierdere de 3,37 miliarde de dolari, față de un profit de 4,99 miliarde de dolari publicat în urmă cu un an, potrivit ultimelor date anunțate marți. 

Ca și în trimestrul trei, marcat deja de pierderi, Pfizer, care a realizat profituri record în perioada pandemiei, a fost penalizată, de fapt, de stocurile de Paxlovid - estimate la 3,5 miliarde de dolari - , pe fondul refluxul pandemiei. Excluzând elementele excepționale, câștigurile sale pe acțiune - un etalon de referință pentru piețe - au scăzut, de asemenea, cu 91% față de an, până la 0,10 dolari.

În trimetrul patru, cifra de afaceri a scăzut brusc, ajungând la 14,25 miliarde dolari (-41% față de an), în conformitate cu așteptările pieței. Vânzările vaccinului Comirnaty au scăzut cu 6,1 miliarde în această perioadă, din cauza comenzilor mult mai mici, în special, de către autoritățile americane. Reducerea veniturilor legate de Covid a penalizat întregul an 2023: gigantul a înregistrat încasări de 58,5 miliarde de dolari, un recul de 42% pe parcursul unui an. Cu toate acestea, excluzând Paxlovid și vaccinul Comirnaty, Pfizer își vede veniturile crescând cu 7%, susține el, datorită lansării de produse cu indicații noi.

Mari speranțe

Totuși, președintele grupului, Albert Bourla, rămâne optimist. „Suntem încurajați de performanța puternică a produselor noastre non-Covid din ultimele trei luni ale anului trecut”, a spus el. Pentru 2024, Pfizer confirmă că anticipează vânzări între 58,5 și 61,5 miliarde de dolari. Câștigul pe acțiune, excluzând elementele excepționale, este de așteptat să fie între 2,05 USD și 2,25 USD în 2024.

Laboratorul, care a finalizat achiziția de 43 de miliarde de dolari a biotehnologiei Seagen în decembrie, una dintre cele mai mari investiții din istoria sa, estimează că biotehnologia îi va aduce venituri de 3,1 miliarde de dolari în 2024. În cele din urmă, programul său de reducere a costurilor ar trebui să ajungă la 4 miliarde de dolari net anual până la sfârșitul anului 2024. În tranzacțiile electronice care au precedat deschiderea Bursei de Valori din New York, acțiunile Pfizer au câștigat 1,09%, până la 27,78 USD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...


pixel