Pfizer va vinde vaccinuri și medicamente la preț redus

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Este un angajament asumat de compania americană anul trecut
Este un angajament asumat de compania americană anul trecut
Gigantul farmaceutic american Pfizer a anunțat că va vinde aproape 500 de tipuri de vaccinuri și medicamente la preț redus în cele mai sărace țări din lume. 

Astfel, compania extinde un angajament asumat anterior și care vizează reducerea inegalităților în materie de sănătate la nivel mondial. În mai 2022, compania a anunțat, în cadrul unei inițiative pe care a prezentat-o la Forumul Economic de la Davos, că va furniza 23 dintre vaccinurile și medicamentele sale brevetate disponibile în SUA și Uniunea Europeană către 45 de țări sărace, unde trăiesc aproximativ 1,2 miliarde de oameni.

"Pfizer își va extinde acum oferta în cadrul acordului pentru a include produse care nu mai sunt brevetate, aducând numărul total de produse oferite de la 23 la aproximativ 500", a precizat compania într-un comunicat. Toate sunt produse pentru care Pfizer deține drepturi la nivel mondial, a precizat aceasta.

Vânzarea la preț de redus înseamnă că doar costurile de producție și cheltuielile de transport vor fi facturate în țările în cauză. 

Printre medicamentele și vaccinurile implicate se numără produse care "tratează sau previn multe dintre cele mai mari amenințări de boli infecțioase și netransmisibile cu care se confruntă în prezent țările cu venituri mici", cum ar fi antibioticele și chimioterapia, a adăugat compania.

"Credem că această extindere a ofertei noastre de produse, combinată cu eforturile continue de a contribui la eliminarea barierelor care limitează sau împiedică accesul, ne va ajuta să ne atingem și chiar să accelerăm viziunea noastră privind o lume în care toată lumea are acces la medicamentele și vaccinurile necesare pentru o viață mai lungă și mai sănătoasă", a declarat directorul general al Pfizer, Albert Bourla, citat în comunicat.

Pe măsură ce Pfizer va lansa mai multe medicamente și vaccinuri, acestea vor fi, de asemenea, incluse în acord.

Citește și Răcelile și gripa, o afacere de miliarde! Farmaciile anunță rezultate record în 2023

Față de 2010, afacerile farmaciilor au crescut de aproape 3 ori, de la 8,7 miliarde lei la 24,2 miliarde lei în 2021, iar profitul net s-a dublat, de la 464,4 milioane lei la 1,18 miliarde lei. În toți acești ani, tot mai mulți investitori au intuit potențialul spectaculos al acestui tip de afacere, dovadă că numărul companiilor a crescut de la 3261 în 2010 la 3887 în 2021....

Citește și Trei tranzacții uriașe pe piața PHARMA: Europenii cumpără companii din SUA

AstraZeneca va cumpăra firma americană de biotehnologie CinCor Pharma, specializată în dezvoltarea de noi tratamente pentru hipertensiune sau boli cronice de rinichi, pentru 1,8 miliarde de dolari. "Achiziția va consolida portofoliul de medicamente cardio-renale al AstraZeneca", inclusiv medicamentul în curs de dezvoltare al Cincor, baxdrostat, se precizează într-un comunicat al companiei europene.  ....

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Factura. Freepik.com
La benzinărie / FOTO: Freepik
Bancnote lei / sursa foto: Freepik.com / Vlad Ispas
Ghișeu
Sala de ședință din clădirea Guvernului
Sebastian Burduja
Foto: Freepik.com
Foto: Mihai Ciobanu

Firme tip "conductă", în vizorul ANAF

Fraudă de 1,8 milioane de lei cu o firmă de tip...

Nicușor Dan, președintele României

Discuţii Nicuşor Dan - sindicate, la Palatul Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan discută, în această dimineaţă,...

Conferință la BCE / FOTO: BCE
Documente ANAF. Freepik.com
Renault / FOTO: Unsplash
Oameni pe stradă / Foto: DCBusiness
Contabil / Foto: Freepik

ANAF clarifică o dilemă frecventă privind SAF-T

Tot mai multe firme aflate la început de drum sau cu...

Gaze naturale

România a importat cu 72% mai mult gaz în 2025

Producţia de gaze naturale utilizabile a României a...

Cariera Tismana

20 de hectare de pădure s-au surpat la mina Tismana

Deputatul Radu Miruţă (USR) anunţă că o alunecare de...

Bursa de Valori București
Pilonul III de pensii
Anker PowerCore 10000
Donald Trump la summitul G7 din 2028
Srâmtoare Ormuz
Platină
Lingouri de aur
Sediul Hidroelectrica
Hidroelectrica

pixel