Piața imobiliară din România, în declin, dar există și semne bune

Autor: Vlad Roibu
Data actualizării:
Data publicării:
Cladire de birouri. Foto: Pexels.com
Cladire de birouri. Foto: Pexels.com
Volumul investiţiilor în piaţa de real estate a coborât la 183,8 milioane de euro după prima jumătate a anului, cu 43% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar 21% din volumul total de investiţii a fost direcţionat către sectorul de retail, în creştere cu 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unei analize realizate de o companie de investiţii imobiliare.

Retailul a atras investiţii de 39 milioane de euro şi urcă în top trei din punct de vedere al interesului investitorilor, alături de sectorul industrial (33%) şi birouri (29%), arată CBRE. În acelaşi timp, hotelurile rămân pe locul patru, cu o cotă de investiţii de 17%.

Stocul total de spaţii moderne de retail în România a ajuns la 4,15 milioane de mp. Din acest volum, cota parcurilor de retail este în creştere constantă, atingând un procent de 39% din stocul total la finalul primului semestru din 2023.

În prima jumătate a anului curent, au fost livrate opt proiecte comerciale de dimensiuni mici şi mijloci, cu o suprafaţă cumulată de 69.300 de mp, dintre acestea doar unul aflându-se în Bucureşti. Alţi 235.000 mp se regăseau în fază de construcţie în primul semestru şi, potrivit estimărilor, urmează a fi livraţi în a doua parte a anului. Din totalul anunţat pentru a doua jumătate a anului, 63% este reprezentat de dezvoltări de tip parc de retail. Din punct de vedere al amplasării, 99% din suprafaţa totală va fi inaugurată în oraşe regionale, consolidând tendinţele actuale.

"Piaţa spaţiilor de retail se află într-un proces de transformare început în 2020, iar în prezent observăm o tendinţă continuă de echilibrare între formatele specializate şi cele tradiţionale. Centrele de dimensiuni mici şi medii, dar cu o acoperire mai bună la nivel de regiuni, devin formate preferate de către investitori sau dezvoltatori. Aceast lucru nu înseamnă că mallurile nu se bucură de succes în continuare, de vânzări extraordinare, fiind în topul preferinţelor consumatorilor, însă pentru a construi un mall de la zero este nevoie de resurse mult mai mari, atât financiare, cât şi know-how. O atenţie deosebită este acordată şi reglementărilor ESG, iar amprentele mai reduse de carbon şi abordarea mai sustenabilă sunt folosite ca factori diferenţiatori, mai ales că în prezent consumatorii sunt mult mai conştienţi şi mai atenţi la efectele asupra mediului", a declarat Carmen Ravon, Head of Retail Occupier CEE, CBRE.


Ce spun investitorii despre piața imobiliară românească

 

Volumul investiţiilor în piaţa de real estate din prima jumătate a anului a coborât la 183,8 milioane de euro, cu 43% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care economia României este aşteptată să-şi încetinească rata de creştere în 2023, la circa 2,2%, după trei ani de avans continuu. 74% dintre aceste investiţii au fost realizate doar în primul trimestrul al anului curent. Investitorii cehi şi români au contribuit cu cel mai mare capital la activitatea investiţională din 2023, având cote similare în volumul de investiţii, de 33% şi respectiv 32%. Ceilalţi investitori care au ales România, cu o cotă comună de 35%, sunt cei din Lituania, Cipru, SUA şi Israel.

La nivelul portofoliului de active de retail al CBRE, pe întreaga regiune, fluxul de persoane din centrele comerciale se află în creştere, la final de 2022, fiind cu doar 7% sub nivelul înregistrat în aceeaşi lună din 2019, iar tendinţa este una de revenire, aşa cum se observă şi după primul semestru al lui 2023. Vânzările chiriaşilor au crescut cu 5% în aceeaşi perioadă analizată.

Pe o tendinţă ascendentă începând din 2020, consumul privat din România este prognozat să înregistreze creşteri anuale în 2023 şi 2024, însă modeste, de 3,2% şi 2,9%. Aceste majorări sunt bazate pe atenţia cumpărătorilor asupra cheltuielile lor, comentează compania citată. În acelaşi timp, preţurile continuă să resimtă fluctuaţiile costurilor cu materiile prime şi sunt afectate de inflaţie. Veştile bune vin pentru anul 2025 când se preconizează o creştere anuală mai semnificativă, respectiv 5,1%.

Inflaţia în 2023 este estimată să ajungă la 10,3%, cu 3,5% mai mică faţă de valoarea din 2022 - cea mai mare înregistrată în ultimii ani. Diminuarea a fost determinată în principal de scăderea preţurilor la combustibili şi energie electrică. De asemenea, prognozele pentru 2024 şi 2025 indică o scădere până la 5,1% şi chiar mai departe, la 2,7%.

"Perspectivele pieţei şi ale investiţiilor în real estate sunt pozitive, în condiţiile în care în următorii doi ani estimările indică o tendinţă de creştere mai accelerată a economiei, de 3,6% în 2024, respectiv la 4% în 2025. Estimările de creştere se bazează pe fondurile europene, precum cele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), care vor reprezenta o sursă importantă de finanţare pentru economia României", potrivit datelor CBRE şi Oxford Economics.

CBRE Group, o companie listată în Fortune 500 şi S&P 500 cu sediul în Dallas, este cea mai mare firmă de servicii şi investiţii imobiliare comerciale din lume (pe baza veniturilor din 2022). Compania are peste 115.000 de angajaţi care deservesc clienţi din mai mult de 100 de ţări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Un început frumos
Gabriela Nistor, CEO Salt Bank
Bani
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Cip / sursa foto: Freepik.com

Google atacă dominația Nvidia și lansează Ironwood

Alphabet dezvăluie cipul Ironwood, dedicat exclusiv...

Project 2025 / Foto: DonkeyHotey / Flickr
Totul crește / FOTO: Freepik
electricitate
Apple

Panică majoră la Apple. Gest disperat al companiei

Gigantul american din domeniul tehnologiei Apple a...

O persoană numără bani / Foto: DCBusiness
Peter Navarro și Donald Trump
La benzinărie / FOTO: Freepik
Francois Villeroy de Galhau / FOTO: Wikipedia
Reciclare / Foto: Freepik
Bebeluș / FOTO: Freepik
Bogdan Ivan
Sigla Renault
Dolari / Foto: Freepik

Dolarul își revine din amețeală și urcă în fața euro

Dolarul american și-a recăpătat din avânt, după ce...

Nu toți acceptă însă / FOTO: Freepik

China caută aliați împotriva tarifelor impuse de SUA

O încercare ce se dovește însă destul de dificilă. 

Foto: Freepik.com

Acțiunile chineze ar putea fi radiate din SUA

Un risc crescut, dar fără măsuri iminente.

Depozit
Știrile dimineții
Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com

pixel