Plafonare la alimente, prelungită cu şase luni

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Alimente / sursa foto: Freepik.com
Alimente / sursa foto: Freepik.com
Plafonarea adaosului comercial la produsele alimentare de bază va fi prelungită cu şase luni, a anunţat prim-ministrul Ilie Bolojan.

"Am luat decizia să continuăm plafonarea adaosului comercial la produsele alimentare şi în şedinţa de Guvern de mâine acest proiect va fi pe ordinea de zi şi se va prelungi cu şase luni de zile. Acest lucru s-a făcut atât pe baza discuţiilor din coaliţie, dar şi pe baza discuţiilor cu reţelele de magazine şi cu producătorii. Deşi s-a încercat o portretizare a mea ca un om inflexibil, aşa cum se vede şi în acest aspect, am fost deschis la argumente, dar deciziile trebuie întotdeauna luate nu pe baze populiste, ci pe baza unor analize serioase. Consider că intervenţiile în piaţă nu sunt, pe fond, soluţia pentru o scădere reală a preţurilor", a declarat Bolojan, miercuri, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Premierul a subliniat că soluţiile sunt ca România să producă mai mult în zona de agricultură

"Este foarte important acest lucru: să ne creştem producţia şi procesarea produselor agroalimentare, pentru că trebuie să recunoaştem că am valorificat puţin potenţialul agricol al României. Deci, trebuie să producem mai mult, iar asta înseamnă câteva componente: să ne susţinem producătorii puternici care astăzi şi-au dovedit capabilitatea prin accesul în marele reţele de magazine, şi-au dovedit potenţialul prin exporturile pe care le fac, prin programe de susţinere directă a acestora, în aşa fel încât sau să-şi crească capacitatea de producţie sau să şi-o diversifice şi să producă lucruri care astăzi sunt importate într-o pondere foarte mare", a explicat premierul.

Potrivit acestuia, o a doua componentă discutată cu marile reţele de magazine este susţinerea exporturilor româneşti.

"Aşa cum în România vin importuri prin marele reţele de magazine pe bună dreptate, pentru că unele produse sunt solicitate pe piaţa românească, sunt branduri internaţionale, dar nu sunt fabrici în România. La fel, campionii noştri care sunt competitivi pot fi susţinuţi, şi avem un angajament din partea reţelelor de magazine, pentru a-şi extinde producţia şi pentru a fi împinşi, practic, dacă sunt competitivi, în mod evident, pe pieţele din zonă", a explicat Ilie Bolojan.

Prim-ministrul a punctat că, de asemenea, trebuie susţinute în continuare investiţiile străine în acest domeniu şi nu numai în zona de procesare.

"Mari companii care au branduri pe piaţa românească, dar nu au fabrici în România, dacă sunt în celelalte ţări europene, trebuie invitate şi asta voi face în perioada următoare să fie prezenţi pe piaţa românească, pentru că asta înseamnă producţie în România, înseamnă locuri de muncă şi înseamnă câştiguri suplimentare pentru români", a transmis premierul Bolojan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Energie regenerabilă / sursa foto: Freepik.com
Ședință de guvern / Foto: gov.ro
Euro. Freepik.com
Alimente / sursa foto: Freepik.com

Plafonare la alimente, prelungită cu şase luni

Plafonarea adaosului comercial la produsele alimentare...

Atacuri cibernetice

Avertizare DNSC: CECCAR, ţinta unor atacuri cibernetice

Directoratul Național de Securitate Cibernetică - DNSC a...

Uniunea Europeană
Casa de schimb valutar
Cereale / Sursa: Freepik.com
Curtea Constituțională a României, CCR / Foto: George Călin / Inquam Photos
Vladimir Putin / Foto: Kremlin
Stație de transformare
Hong Kong
Femeie la calculator / Foto: Freepik
Fermier
Programul Rabla
Profesoara. Freepik.com
Google
Radiant Nuclear
Un pieton traversează strada
Bani / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ghid: contractul de plată a pensiei private în noua lege

Noua Lege privind plata pensiilor private care se află...

Camion / Foto: Freepik
Conferința ASPES
Grafică: Oana Pavelescu
Nicușor Dan, președintele României
Foto: Reuters
Codul Muncii. Freepik.com
Foto: Facebook Revolut
Bursa de Valori București / FOTO: Facebook
Viktor Orban și Vladimir Putin / Foto: Kremlin.ru
Ministrul Muncii, Marius Budăi

pixel