PNL își retrage susținerea pentru Florin Cîțu? Care sunt așteptările după consultări

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Florin Cîțu
Florin Cîțu
PNL a anunţat, vineri, că nu va face o propunere de prim-ministru la consultările care vor avea loc luni la Palatul Cotroceni după căderea Guvernului Cîţu, dacă nu se conturează o majoritate parlamentară.

"Având în vedere că, în acest moment, nu avem o majoritate în Parlamentul României, la aceste consultări, PNL nu va face o nominalizare de premier. Biroul Executiv Naţional al PNL consideră că, pentru deblocarea crizei politice, este cea mai bună decizie ca PNL să nu avanseze la consultările de luni o propunere de premier", au transmis liberalii.

Totodată, ei precizează că decizia ca premierul nominalizat să fie preşedintele partidului, Florin Cîţu, nu se modifică.

Criza din Romania. Iohannis: Lumea trebuie să coboare cu picioarele pe pământ

"Partidul Naţional Liberal a decis în şedinţa Biroului Executiv Naţional de azi că, în eventualitatea în care se conturează o majoritate parlamentară, nominalizarea PNL, pentru funcţia de prim-ministru, la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni, va fi Florin Cîţu, prim-ministrul interimar, preşedintele PNL. În eventualitatea în care nu se conturează o majoritate, decizia conducerii PNL este aceea de a nu se prezenta cu o propunere de premier la consultările de luni de la Palatul Cotroceni", mai arată liberalii.

Joi seara, Biroul Executiv al PNL a decis, cu unanimitate de voturi, ca Florin Cîţu să fie propunerea pentru Biroul Politic Naţional pentru funcţia de prim-ministru pe care partidul o va face în cadrul consultărilor cu preşedintele Klaus Iohannis. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik

pixel